Un model nou de afacere. Filantropia se mută în zona de profit

Data publicării:
Toms

 La polul opus, afacerile sociale nu depind de generozitatea oamenilor pentru că joacă după regulile pieţei, oferă un produs şi profiturile de pe urma acestuia vin lună de lună. Au capacitatea de a investi într-o cauză umanitară pe termen mult mai lung. Astfel de comportament este treptat adoptat şi de ONG-urile care funcţionau în mod tradiţional exclusiv doar în baza donaţiilor.

Filantropia se mută din zona non profit către cea pentru profit. Tot mai multe companii cresc în jurul unui scop caritabil, scot pe piață produse tocmai pentru a-și investi profiturile către o cauză nobilă. E un model nou de afacere, un hibrid între compania tradițională și organizația de caritate.

Cumperi şi donezi

Economistului Muhammad Yunus a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pentru acest concept. În spatele lui stă ideea că, de regulă, consumatorul cumpără şi nu donează. Achiziţiile fac parte din viaţa de zi cu zi, dar câştigătorii nu trebuie neapărat să fie doar vânzătorul şi cumpărătorul, achiziţiile însăşi pot face o schimbare, pot da şansa la educaţie unui copil dintr-un stat sărac, pot proteja o specie pe cale de dispariţie, pot replanta păduri şi stimula cercetarea în medicină.

Toms a devenit o marcă faimoasă în Occident tocmai datorită acestui model de afacere. La fiecare pereche de încălţăminte vândută, donează alta unui copil nevoiaş. Succesul iniţiativei vine tocmai din faptul că între cumpărător şi vânzător se creează legatură emoţională care există în mod normal între donator şi organizaţia de caritate.

E un model în care toate părţile câştigă. Consumatorul cumpără un produs care îl face mândru, compania face profit şi în acelaşi timp sunt adresate şi cele mai mari probleme sociale ale lumii. E o filantropie de piaţă deviată de la modelul organizaţiilor non-profit criticate în nenumărate rânduri pentru ineficienţa şi proasta organizare.

Fără un fundament solid, fără resurse financiare şi capacitatea de a le genera în flux continuu, organizaţiile non-profit depind în totalitate de banii din exterior. Fără donaţii, activitatea lor dispare, iar tocmai pentru a strânge fonduri au nevoie să investească serios în evenimente caritabile, mari consumatoare de resurse financiare.

Afaceri sociale

La polul opus, afacerile sociale nu depind de generozitatea oamenilor pentru că joacă după regulile pieţei, oferă un produs şi profiturile de pe urma acestuia vin lună de lună. Au capacitatea de a investi într-o cauză umanitară pe termen mult mai lung. Astfel de comportament este treptat adoptat şi de ONG-urile care funcţionau în mod tradiţional exclusiv doar în baza donaţiilor. În România, WWF scoate la vânzare jucării de pluş, iar profitul este direcţionat către protejarea urşilor bruni.

Astfel de afaceri apar în tot mai multe domenii de la serviciile bancare până la platformele online. A apărut chiar şi un rival etic pentru Google. Ecosia e un motor de căutare finanţat exact ca Google, din reclamă, doar ca 80% din câştiguri merg către replantarea pădurilor.

Nici marile corporaţii nu au ratat ocazia să îşi aducă un plus la imagine folosind marketingul bazat pe o cauză umanitară. Apple, Gap sau Starbucks donează o porţie din profit pentru servicii medicale în Africa. Deşi nu e decât o strategie de imagine şi pentru deduceri din profit, giganţii au resursele financiare necesare să facă o diferenţă reală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita