12 mineri chinezi au dat un semn de viață la o săptămână de la explozia care i-a îngropat în subteran

Data publicării:
Salvatorii chinezi intervin la mina Sizhuang, după o scurgere de gaz.
Operațiune de salvare la o mină din China. Foto: Getty Images

O explozie puternică a avut loc pe 10 ianuarie la o mină din China, afectând calea de ieșire și sistemele de comunicații, iar mulți mineri au rămas blocați în subteran. Acum, responsabilii operațiunii de salvare au anunțat că 12 mineri blocați la aproximativ 600 de metri de ieșire sunt încă în viață. Soarta altor 10 mineri dați dispăruți în urma exploziei rămâne necunoscută, scrie BBC.

Presa de stat a relatat că minerii au reușit să trimită salvatorilor un bilet pe care scria "nu vă opriți din încercarea de a ajunge la noi", la șapte zile de la explozie.

Accidentele în minele chineze nu sunt neobișnuite și se produc de multe ori din cauza neaplicării regulilor de siguranță.

Cei 22 de oameni au fost prinși în mina Husan din provincia Shandong (estul Chinei) pe 10 ianuarie, după ce o explozie a zguduit exploatarea care era încă în construcție.

Potrivit presei de stat, salvatorii au aflat că cei 12 trăiesc după ce au coborât frânghii print-un puț îngust și minerii au tras de ele. Apoi au coborât în subteran mâncare, medicamente, hârtie și creioane. Potrivit biletului pe care l-au recuperat, 12 oameni sunt în viață în secțiunea de mijloc a minei, în timp ce soarta celorlalți 10 prinși în subteran este neclară. Totodată, minerii găsiți au cerut mai multe medicamente și au spus că nivelul apelor subterane este destul de ridicat.

Presa chineză a scris că mai multe puțuri de evacuare sunt săpate de salvatori. Accidentul a fost raportat abia la o zi după ce s-a produs, pierzându-se timp prețios. Secretarul local al Partidului Comunist chinez și primarul orașului Yantai au fost înlăturați din funcții.

Accidentele miniere din China sunt deseori legate de neaplicarea sau aplicarea defectuoasă a regulilor de siguranță. În decembrie 2020, 23 de mineri chinezi au murit după o scurgere de monoxid de carbon într-o mină. În luna septembrie, 16 mineri au murit după ce un utilaj a luat foc într-o mină din apropierea orașului Chongqing, degajând niveluri ridicate de monoxid de carbon. În decembrie 2019, o explozie produsă la o mină din provincia Guizhou a ucis cel puțin 14 oameni.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...