36 de cadeți francezi au fost răniți după ce patru autocare s-au ciocnit pe o autostradă

Data publicării:
accident franta
Sursa foto: X

În total 36 de cadeţi din cadrul Forţelor Terestre, Marinei, Forţelor Aeriene şi Jandarmeriei au fost răniţi, unul grav, într-un accident grav pe autostrada A13, în Yvelines, implicând patru autocare, cu câte aproximativ 50 de cadeţi la bord fiecare, care se întorceau dintr-o vizită la baza aeriană Évreux.

Accidentul a avut loc miercuri seara, la ora locală 18.40 (19.40, ora României), potrivit unei surse din poliţie, relatează AFP, potrivit news.ro.

Şoferul unuia dintre autobuze şi doi cadeţi jandarmi au fost transportaţi la Spitalul Militar Percy, iar viaţa nu le era în pericol.

Le Figaro scrie, citând surse, că 120 de persoane au fost rănite.

„Şoferul unuia dintre aceste autobuze, un militar, şi doi elevi ofiţeri jandarmi au fost preluaţi de Spitalul Militar Percy”, la Clamart, în Hauts-de-Seine, a anunţat pe X ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu, precizând că ”viaţa nu le este în pericol”.

Prefectura din Yvelines a anunţat că la bordul fiecărui autobuz se aflau câte 50 de cadeţi.

Circumstanţele acestui accident - o coliziune între autobuze - nu erau cunoscute în mod oficial.

Însă potrivit site-ului actu.fr, accidentul a avut loc după ce un ”vehicul uşor” a încercat să intre între autobuzele care transportau militari la Paris, la un seminar.

O coliziune în lanţ a avut loc din această cauză.

Servicii de salvare importante au fost desfăşurate la faţa locului.

Serviciul departamentul de luptă împotriva incendiilor şi de salvare din Yvelines a cerut ”evitarea sectorului” în sensul de mers Province-Paris.

Ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu a scris pe X că se gândeşte ”la toţi răniţii, familiile lor, colegii lor de şcoală şi fraţii de arme”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
S-a schimbat formula de calcul a vechimii la pensie. Cine sunt pensionarii avantajați?
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”