8% dintre membrii parlamentului iranian sunt infectați cu coronavirus

Data publicării:
parlamentul iranian
FOTO: Profimedia Images

23 din cei 290 de membri ai „Majlis”, Parlamentul din Iran, au rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus, potrivit vicepreședintelui parlamentului iran Abdul Reza Misri, relatează CNN.

Asta înseamnă că aproximativ 8% din totalul membrilor parlamentului sunt infectați cu COVID-19.

Misri a făcut anunțul în timpul unei conferințe de presă susținută marți, la Teheran, citând o scrisoare deschisă adresată liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, de către președintele parlamentului, Ali Larijani.

Prin aceeași scrisoare, parlamentarilor li s-a solicitat să stopeze orice legătură cu publicul, pentru a evita răspândirea virusului.

De asemenea, Larijani a pledat pentru prelungirea suspendării ședințelor din parlament în scrisoarea sa deschisă adresată lui Khamenei, măsura fiind instituită săptămâna trecută, pe fondul creșterii numărului de cazuri din țară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri