A fost descoperit un plan de asasinare a vicepremierului din Muntenegru. O bandă de traficanţi de droguri a vrut să se răzbune pe el

Data publicării:
vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic la birou
O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic. FOTO: Facebook

O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic ca răzbunare pentru arestarea recentă a mai multor membri ai acesteia, a anunţat luni ministerul de interne de la Podgoriţa, transmite AFP.

Poliţia muntenegreană i-a arestat săptămâna trecută pe Slobodan Kascelan, presupusul şef al acestei grupări cunoscute sub numele de "clanul Kavac", precum şi pe cinci membri ai acesteia.

Membrii acestei bande duc un război nemilos împotriva unei bande rivale din localitatea învecinată, Skaljari, după dispariţia în 2014, într-un port spaniol, a aproximativ 300 de kilograme de cocaină, potrivit presei locale. Aceste reglări de conturi au provocat de atunci peste 40 de victime, în Muntenegru, Serbia, dar şi în Grecia, Spania, Ucraina şi Austria.

După aceste arestări, vicepremierul Dritan Abazovic a salutat "cel mai mare succes din ultimul deceniu" în lupta împotriva infracţionalităţii organizate.

Autorităţile au dezvăluit însă luni detaliile unui plan de răzbunare pregătit de membrii acestei bande.

Aceştia intenţionau "să întreprindă acţiuni menite să pună în pericol viaţa vicepremierului (...) ca răspuns la arestările şi urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor", a declarat ministerul de interne într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Ei sunt acuzaţi pentru diverse infracţiuni, inclusiv crime. Alţi opt membri sunt căutaţi de poliţie.

"Avem de-a face cu grupuri infracţionale cu influenţă regională. Muntenegru va înfrunta infracţionalitatea organizată (...). Promitem că ea nu va domni în această ţară", a mai spus Abazovic

Muntenegru are o populaţie de 620.000 de locuitori şi este considerat o placă turnantă pentru traficul de ţigări şi droguri. Se crede că bandele locale au legături directe cu grupuri infracţionale din America de Sud, ceea ce le oferă o poziţie dominantă în livrarea de cocaină în Europa. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...