Actorul Stephen Fry a ajuns la spital după ce a căzut de pe scenă, în Londra

Data publicării:
stephen fry
Actorul şi prezentatorul britanic Stephen Fry a fost transportat de urgenţă la spital după ce a căzut de pe scenă. Foto: Profimedia Images

Actorul şi prezentatorul britanic Stephen Fry a fost transportat de urgenţă la spital după ce a căzut de pe scena unui eveniment organizat săptămâna trecută la Londra, unde a susţinut un discurs despre pericolele asociate inteligenţei artificiale (AI), relatează joi contactmusic.com, preluată de Agerpres. Consiliul local ia în considerare deschiderea unei anchete.

Stephen Fry a fost transportat de urgenţă la spital cu răni la coaste şi la picioare după ce joia trecută a căzut de pe scenă, de la aproape doi metri înălţime.

Actorul şi comediantul britanic, în vârstă de 66 de ani, tocmai îşi încheiase discursul susţinut în cadrul Festivalului CogX, unde un bilet de acces a costat 495 de lire sterline, când a căzut de pe scenă.

Organizatorii investighează împrejurările în care s-a produs incidentul.

„Era prea întuneric şi nu părea să fie o balustradă. El a căzut de la doi metri, pe podea. Părea rănit deoarece a trebuit să plece într-un scaun cu rotile”, a declarat o sursă pentru The Times.

O altă sursă a declarat pentru Mail Online că el „a fost pus într-un scaun cu rotile până la o ambulanţă, care l-a dus la spital”.

Deocamdată nu se ştie dacă actorul se află în continuare în spital.

De la accident Stephen Fry nu a mai postat niciun mesaj pe reţelele sociale.

Consiliul din Greenwich a declarat că a fost alertat cu privire la acest incident şi ia în considerare deschiderea unei anchete.

În discursul său, comediantul a spus că acesta este un „moment ciudat pentru a fi în viaţă”, după ce a prezentat spectatorilor modul în care vocea i-a fost clonată şi folosită într-un documentar fără permisiunea lui.

„Nu am rostit niciun cuvânt acolo - a fost o maşină. Da, m-a şocat. Ei au folosit (vocea mea din) lectura celor şapte volume ale cărţilor (din seria) "Harry Potter", iar din acel set de date a fost realizată o (versiune) AI a vocii mele şi a fost creată acea nouă naraţiune”, a spus el publicului prezent la eveniment.

Stephen Fry nu a dezvălui cine a realizat documentarul, însă a adăugat: „Prin urmare, m-ar putea face să citesc orice, de la un apel în Parlament până la (conţinut) pornografic, totul fără ştirea şi fără permisiunea mea”.

„Ceea ce tocmai aţi auzit s-a făcut fără ca eu să ştiu. Am aflat despre asta, am trimis-o agenţilor mei de pe ambele maluri ale Atlanticului şi ei au luat-o razna - habar nu aveau că aşa ceva este posibil”, a spus actorul.

Stephen Fry a adăugat că şi-a avertizat reprezentanţii: „Încă nu aţi văzut nimic. Asta e audio. N-o să treacă mult până când întregi imagini video deepfake vor fi la fel de convingătoare”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moment tulburător pe un aeroport din Bulgaria: o femeie cade în genunchi și imploră să fie lăsată să urce în...
Digi FM
FOTO cu dezastrul făcut de inundații în Suceava. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Pensiile speciale vor fi tăiate cu sume între 5.000 și 10.000 lei. Cine pierde o avere la pensie?
Digi FM
Messi, moment adorabil după ce a fost surprins de „kiss cam” la concertul Coldplay. Chris Martin le-a cântat...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Monica Bellucci radiază la brațul lui Tim Burton: "Am întâlnit un suflet spectaculos". Îndrăgostiți și mereu...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie