Afganistanul a lansat o campanie de vaccinare a peste 11 milioane de copii împotriva poliomielitei

Data actualizării: Data publicării:
copii afgani afganistan
Foto: Profimedia Images

Afganistanul a lansat luni o campanie naţională de vaccinare împotriva poliomielitei ce vizează peste 11 milioane de copii cu vârste de până la cinci ani, informează DPA, preluat de Agerpres.

Campania de vaccinare va avea o durată de patru zile.

„Alături de partenerii noştri, suntem hotărâţi să eradicăm poliomielita în Afganistan”, a declarat Qalandar Ibaad, ministrul Sănătăţii din Guvernul taliban de la Kabul.

„Recentele cazuri de polio sunt foarte îngrijorătoare şi până când boala nu va fi complet eradicată din ţară, campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei şi alte servicii sanitare de bază vor continua”, a adăugat el.

Ministrul le-a cerut tuturor afganilor, inclusiv părinţilor, să ia parte la lupta împotriva acestei boli.

Potrivit datelor oficiale, cel puţin cinci cazuri de infectare cu virusul polio sălbatic au fost detectate în Afganistan în acest an. În 2022, două cazuri au fost detectate la nivel naţional.

Campaniile de vaccinare din Afganistan şi Pakistan întâmpină adeseori dificultăţi din cauza neîncrederii în autorităţi.

Înainte să preia puterea asupra întregii ţări în august 2021, talibanii au interzis vaccinările din uşă în uşă în zonele pe care le controlau. Însă ONU a negociat cu succes un acord cu regimul taliban, după ce acesta a preluat puterea, pentru a relua programul de vaccinare în toată ţara.

Poliomielita este o boală infecţioasă care poate provoca paralizie şi să ducă la deces.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan nu urmează exemplul colegilor și nu-și taie propriul salariu: „Nu fac gesturi...
Digi FM
Fiica lui Tom Cruise, vacanță în New York alături de mama ei. Suri are 19 ani și adoptă tot mai mult stilul...
Pro FM
Jurnalist, dezvăluiri despre un episod tensionat cu Ricky Martin: „Și-a dat jos microfonul și a plecat în...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
Cum intenționează Trump să încheie războiul din Ucraina: „Lumea nu a mai văzut așa ceva. Cu asta se termină”
Newsweek
60.000 lei/lună din pensii pentru o familie de judecători. Bolojan zice când taie pensiile speciale
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu