Agenți secreți iranieni acuzați în SUA că au încercat să răpească o jurnalistă. Cum plănuiau să o scoată din țară pe ascuns

Data publicării:
jurnalista si militanta de origine iraniana masih alinejad
Masih Alinejad militează pentru drepturile femeilor. Foto: Facebook

Justiţia americană a pus sub acuzare patru „agenţi ai serviciului iranian de informaţii” pentru că au plănuit răpirea unei jurnaliste de origine iraniană din Statele Unite, militanta anti-voal Masih Alinejad. Rețeaua de agenți avea în vizor și alte victime din Canada, Marea Britanie şi Emiratele Arabe Unite.

Cei patru indivizi încercau din „iunie 2020” să răpească „o scriitoare şi jurnalistă care a scos în evidenţă încălcările drepturilor omului comise de guvernul iranian”, a anunțat Departamentul de Justiţie al SUA marți, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Ei plănuiseră „să ducă victima cu forţa în Iran, unde soarta (sa) ar fi fost incertă în cel mai bun caz”, a precizat procurorul Audrey Strauss.

Suspecţii „au utilizat serviciile unor detectivi privaţi pentru a monitoriza, fotografia şi filma” victima şi rudele sale, „în mai multe rânduri” între 2020 şi 2021, potrivit ministerului.

Agenţii au căutat o modalitate de a o transporta pe jurnalistă în afara Statelor Unite, unul dintre ei informându-se în special despre vedete rapide care oferă „evacuare marină autonomă” de la New York, precum şi despre o călătorie pe mare între New York şi Venezuela, ţară care întreţine „relaţii amicale cu Iranul”.

Masih Alinejad este o militantă feministă la originea mişcării anti-voal din Iran, ţară pe care a părăsit-o între timp.

Din Statele Unite, unde s-a stabilit, ea critică regimul iranian şi politica sa şi a primit sprijinul unor vedete ca Meryl Streep, care i s-a alăturat pe scenă la o conferinţă despre drepturile femeii, în 2016.

„În ochii regimului iranian, orice femeie care luptă pentru drepturile sale fundamentale este o criminală”, a spus ea în aprilie anul trecut într-un mesaj video adresat parlamentului suedez.

Nefiind menţionată în comunicat, ea a părut să confirme că a fost ţinta acestui proiect, răspunzând cu un „mulţumesc” la un mesaj pe Twitter referitor la inculpările anunţate.

Această reţea, descoperită de FBI, viza şi alte victime care trăiau mai ales „în Canada, în Marea Britanie şi în Emiratele Arabe Unite”, împotriva cărora au încercat să desfăşoare aceleaşi mijloace de supraveghere, potrivit procurorilor.

Cei patru agenţi sunt Alireza Shavaroghi Farahani, Mahmoud Khazein, Kiya Sadeghi şi Omid Noori.

Un al cincilea iranian care locuieşte în California, Niloufar Bahadorifar, este suspectat că a participat la finanţarea acestui proiect.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu