Agenţiile de presă au retras prima fotografie oficială a prinţesei de Wales de după operaţie. Imaginea pare să fi fost modificată

Data publicării:
kate si cei trei copii in prima fotografie oficiala dupa operatie
Agenţiile de presă au retras prima fotografie oficială a prinţesei de Wales de după operaţie. FOTO: X (Twitter) Palatul Kensington

Mai multe organizaţii de presă prestigioase au retras o fotografie a prinţesei de Wales, Kate, publicată de Palatul Kensington, după ce o analiză ulterioară publicării a arătat că aceasta nu respectă standardele lor editoriale, relatează Reuters.

Palatul Kensington a postat duminică fotografia cu Kate şi cei trei copii ai săi, alături de un mesaj de mulţumire din partea prinţesei, primele sale comentarii publice de la operaţia abdominală suferită în ianuarie.

Agenţiile de presă, inclusiv Getty, Reuters, Associated Press şi AFP, au retras fotografia mai târziu în cursul zilei. Editorii de imagine de la Reuters au declarat că o parte din mâneca cardiganului fiicei lui Kate nu se alinia corect, ceea ce sugerează că imaginea a fost modificată. Reuters nu a putut stabili imediat cum, de ce sau de către cine a fost făcută modificarea.

Principalele agenţii de fotografie de presă interzic publicarea imaginilor care au fost editate excesiv. Manualul de jurnalism al Reuters precizează, de exemplu, că instrumentul de editare Photoshop poate fi utilizat doar în cazuri foarte limitate. "Noi folosim doar o mică parte din potenţialul său pentru a formata imaginile noastre, pentru a le tăia şi a le mări şi pentru a echilibra tonul şi culoarea."

Palatul Kensington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Reuters a precizat că a retras imaginea în urma unei revizuiri post-publicaţie. "Revizuim problema", a spus un purtător de cuvânt.

Palatul a precizat că fotografia a fost făcută de soţul lui Kate, prinţul William, moştenitorul tronului, săptămâna trecută. Aceasta o arăta pe Kate, în vârstă de 42 de ani, zâmbind, înconjurată de prinţii George şi Louis şi de prinţesa Charlotte.

Kate a fost absentă din viaţa regală publică din ziua de Crăciun, stârnind zvonuri şi speculaţii pe reţelele sociale cu privire la starea de sănătate a prinţesei.

Palatul Kensington a declarat în momentul intervenţiei chirurgicale că este puţin probabil ca prinţesa să revină la îndatoririle oficiale până după Paşte.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...