Alegeri Italia. Coaliţia lui Berlusconi conduce în sondaje

Data publicării:
Silvio Berlusconi
Fostul premier italian Silvio Berlusconi. Foto: Guliver/GettyImages

Coaliţia de dreapta din Italia conduce în sondajele de opinie cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor legislative, dar rezultatului scrutinului este dificil de prognozat şi ar putea conduce la un parlament fără o majoritate stabilă, comentează miercuri agenţia France Presse, preluată de Agerpres.

Silvio Berlusconi
Foto: Guliver/GettyImages

Cele mai recente sondaje de opinie dau la 37%-38% din intenţiile de vot coaliţia formată din Forza Italia (partidul de dreapta al fostului premier Silvio Berlusconi) şi două formaţiuni de extremă-dreapta - Liga Nordului şi Fraţii Italiei.

Această coaliţie ''este la zero virgulă ceva de 40% din sufragii şi, cu această lege electorală, 40% semnifică posibilitatea posibilitatea de a avea majoritatea'', a arătat, marţi, Silvio Berlusconi.

Coaliţia condusă de Berlusconi devansează partidul populist Mişcarea 5 Stele (M5S), creditat cu 28% din intenţiile de vot, şi coaliţia condusă de Partidul Democrat (centru-stânga, aflat la guvernare), care ar obţine între 26% şi 27% din sufragii.

La finalul lunii ianuarie, Silvio Berlusconi a declarat că viitorul prim-ministru al Italiei ar trebui să fie Antonio Tajani, actualul preşedinte al Parlamentului European. ''Antonio Tajani ar fi o alegere foarte frumoasă pentru funcţia de prim-ministru'', a scris Silvio Berlusconi pe Twitter, unde a postat un interviu acordat RTL. Tajani, unul dintre fondatorii partidului Forza Italia, este 'foarte respectat în Europa', a spus în interviul citat fostul premier italian.

Potrivit Agerpres, deocamdată nu este clar dacă propunerea lui Silvio Berlusconi va fi susţinută de partenerii din alianţa conservatoare. Liderul partidului de extremă-dreapta Liga Nordului, Matteo Salvini, propus la rândul său de Silvio Berlusconi pentru funcţia de ministru de Interne, a avut recent divergenţe cu Berlusconi în legătură cu politica UE şi este probabil să îl considere pe Antonio Tajani prea moderat.

Silvio Berlusconi (81 de ani) a fost condamnat în 2012 la patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul Mediaset, pedeapsă redusă ulterior la un an în urma unei amnistii, dar nu a fost încarcerat, legislaţia permiţându-i, având în vedere vârsta înaintată, să opteze pentru muncă în folosul comunităţii. În final, el şi-a ispăşit astfel pedeapsa ajutând o zi pe săptămână personalul unui azil de bătrâni. Între timp, parlamentul de la Roma a votat şi o lege anticorupţie care nu le permite celor condamnaţi definitiv la cel puţin doi ani de închisoare cu executare să candideze pentru o funcţie publică timp de şase ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ciclon ajunge în România! Anunţ de ultimă oră de la ANM, vremea o ia iar razna
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Cum arată un apartament de lux dintr-o vilă veche, scos la vânzare cu peste o jumătate de milion de euro
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”