Aleksandr Lukașenko acuză autoritățile lituaniene că ucid migranți

Data publicării:
profimedia-0631726162
Președintele belarus, Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a acuzat luni Lituania de ucidere de migranţi, după informaţii privind un alt deces la frontiera de est a Uniunii Europene (UE). Lukașenko, îmbrăcat în uniformă militară, a vorbit, la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Apărării belarus, despre migranţi aduşi dinspre UE la frontiera bielorusă „morţi sau poate pe jumătate morţi” şi aruncaţi acolo, informează dpa.

„În această criză a migraţiei, ticăloşii au mers atât de departe încât au ucis oameni”, a spus Lukaşenko în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării belarus.

Poliţia de frontieră belarusă a anunţat luni dimineaţa că un bărbat a fost găsit mort la frontiera cu Lituania, după ce un alt trup neînsufleţit a fost descoperit la sfârşitul săptămânii trecute. Informaţia nu a putut fi verificată.

UE îl acuză pe Lukaşenko, etichetat adesea drept „ultimul dictator al Europei”, că a determinat în mod deliberat migranţi să vină cu avionul din zone de criză precum Irak şi să se îndrepte apoi spre frontiera Republicii Belarus cu UE. De asemenea, migranţi s-au plâns în repetate rânduri că au fost agresaţi de forţele de securitate belaruse, informează Agerpres.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a raportat recent mai mult de zece decese de-a lungul frontierei estice a UE cu Belarusul, de la debutul actualei crize a migranților. De la începutul acestei crize în vară, mii de migranţi s-au strâns la frontiera belaruso-polonă, cheltuindu-şi toate economiile sau îndatorându-se pentru a încerca să fugă de situaţia dificilă din ţările lor şi să ajungă în Europa

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât curent consumă un aer condiționat pornit 8 ore pe zi timp de o lună la 1,5 lei/kWh. Suma uriașă cu care...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Titi Aur, despre modificarea recentă a Codului Rutier: „O greșeală care creşte riscul de accident”
Newsweek
Ce zice PSD de impozitarea pensiilor și de plata contribuției la sănătate de către pensionari?
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Jador a devenit tată! Ce nume special a ales pentru fiul său: „Suntem o echipă pe viață”