Alexei Navalnîi își compară viața din închisoare cu filmul Războiul Stelelor

Data actualizării: Data publicării:
alexei navalnii zambeste si face semnul V din cusca de sticla in sala de judecata, unde e pazit de politisti
Alexei Navalnîi, în sala de judecată. Foto: Agerpres/EPA

Opozantul rus Alexei Navalnîi și-a comparat luni viața cotidiană de deținut cu cea a unui Stormtrooper, soldații imperiali din filmul Războiul Stelelor.

Într-o postare pe Instagram, opozantul care ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi jumătate într-o colonie penitenciară își descrie rutina matinală care începe cu trezirea la ora 06:00, urmată de exerciții fizice.

"Însă înainte de exerciţii, se ascultă imnul naţional. Imaginaţi-vă, zona din jurul barăcilor, zăpada, bărbaţi în haine negre de deţinut, cu cizme şi cu căciulă de blană, care stau în întuneric cu mâinile la spate, iar un difuzor pe un stâlp răsună în toată zona: 'Glorie Patriei noastre libere'. Un adevărat deliciu", descrie opozantul, potrivit Agerpres.

Urmează apoi un exerciţiu de mers pe loc pe care „toată lumea din detaşamentul meu îl numeşte 'Imperiul contraatacă'”. „În acest moment îmi imaginez că filmez un remake rusesc la Războiul Stelelor, unde, în loc de Stormtrooperii imperiali sunt deţinuţi cu rucsacuri pe spate şi cu 'uşanki'”, acele căciuli ruseşti cu urechi, din blană.

„Apărând interesele Împăratului, prizonierii spaţiului călătoresc de la o planetă la alta, reprimându-i pe rebeli. Însă, indiferent de locul unde se află, la 06:05 ei ascultă imnul, iar la 06:10 îşi fac exerciţiile”, adaugă Navalnîi.

Este al doilea mesaj transmis de opozant după ce a ajuns în închisoarea din Pokrov, unde își ispășește pedeapsa. În prima postare, făcută săptămâna trecută, el compara locul său de detenţie cu un „lagăr de concentrare”.

El a fost arestat la întoarcerea în Rusia în ianuarie, după câteva luni de convalescență în Germania, unde s-a recuperat după o otrăvire pentru care acuză Kremlinul.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...