Ambasadorul Israelului la ONU și-a pus în piept Steaua lui David: „Unii dintre voi nu au învăţat nimic în ultimii 80 de ani”

Data actualizării: Data publicării:
Bărbat la costum cu steaua lui David inscripționată cu cuvintele Never Again în piept
Gilad Erdan a anunțat că va purta în piept Steaua lui David, în semn de protest. Foto: Profimedia Images

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, şi-a agăţat Steaua lui David pe piept, luni, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, declarând că o va „purta cu mândrie” până când Consiliul Naţiunilor Unite va condamna atrocităţile comise de Hamas.

„Unii dintre voi nu au învăţat nimic în ultimii 80 de ani. Unii dintre voi au uitat pentru ce a fost creată această organizaţie (ONU)”, a afirmat ambasadorul israelian, adresându-se celor prezenţi. În discursul său, el a denunţat „tăcerea” Consiliului de Securitate cu privire la atacurile teroriste. Consiliul, profund divizat, nu a adoptat nicio rezoluţie pe tema războiului între Israel şi Hamas.

„Aşa că o să vă reamintesc. Începând de astăzi, de fiecare dată când vă veţi uita la mine, vă veţi aminti ce înseamnă să rămâi tăcut în faţa răului”, a declarat ambasadorul israelian.

„La fel ca bunicii mei şi bunicii milioanelor de evrei, începând de azi, eu şi echipa mea vom purta stele galbene”, a adăugat el, ridicându-se pentru a-şi agăţa pe costum o stea galbenă cu mesajul „Never again!”, cu referire la steaua pe care naziştii îi obligau pe evrei să o poarte.

„Vom purta această stea până când vă veţi trezi şi veţi condamna atrocităţile comise de Hamas”, a declarat ambasadorul Gilad Erdan. Benjamin Netanyahu a calificat atacurile din 7 octombrie „cea mai teribilă crimă comisă împotriva evreilor după Holocaust”.

 Consiliul de Securitate al ONU a afişat, în ultimele două săptămâni, diviziuni profunde cu privire la acest război şi la impactul său, respingând patru proiecte de rezoluţii. Unele texte au fost blocate în special de SUA, aliate ale Israelului, pentru că nu menţionau dreptul Israelului de a se apăra. O alta, prezentată de americani, a fost blocată de Rusia şi China, în special pentru că nu cerea o încetare a focului.

În faţa acestui impas în Consiliu, Adunarea Generală a ONU a preluat problema în mâinile sale şi a adoptat, vineri, cu o largă majoritate, o rezoluţie cu caracter neconstrângător, care cere o „pauză umanitară imediată”, dar nu menţionează deloc Hamas. Acest text a fost calificat drept o „infamie” de ambasadorul Erdan.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...