Analiză Reuters. Dilema lui Putin: Cum să-și proclame victoria într-un război pe care Occidentul spune că Rusia l-a pierdut deja

Data publicării:
vladmir putin scrie
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

În spatele zidurilor roșii ale Kremlinului, președintele rus Vladimir Putin are de rezolvat o enigmă: cum să câștige războiul din Ucraina, pe care Occidentul spune că Rusia l-a pierdut deja, arată o analiză Reuters.

La trei săptămâni de la debutul invaziei, Rusia se confruntă cu o rezistență acerbă din partea forțelor ucrainene. Încă nu și-a îndeplinit obiectivele declarate, iar economia, aflată sub cele mai dure sancțiuni de până acum, trece prin cea mai profundă criză de la căderea Uniunii Sovietice, în 1991.

Rusia - unde jurnaliștii riscă să fie băgați la închisoare dacă folosesc termenul „invazie” - susține că „operațiunea sa militară specială” se desfășoară conform planurilor și că, în ciuda sancțiunilor, se poate descurca fără Occidentul „înșelător și decadent”, în frunte cu Statele Unite.

Este de așteptat ca Putin să decidă în curând dacă va continua cu un război care a ucis deja mii de oameni și a strămutat câteva milioane, sau să caute un fel de pace care să-i permită să-și revendice victoria.

„Există o mică șansă de soluționare a conflictului”, a spus un oficial rus de rang înalt pentru Reuters, sub protecția anonimatului.

„Se va decide ceva în următoarele trei zile până la o săptămână”, a adăugat el.

O altă sursă dim Rusia a declarat că președntele rus va lua în considerare un acord de pace în condițiile Rusiei și că există o fereastră de oportunitate pentru un astfel de acord.

Acest lucru ar putea arăta că Kremlinul speră că Rusia își poate atinge multe dintre obiective fără un război prelungit în Ucraina.

Când a anunțat invazia, în 24 februarie, Putin și-a enumerat obiectivele cheie - oprirea extinderii NATO către est și încheierea a ceea ce el a numit „genocidul” comis de „naționaliștii și neonaziştii” din Ucraina, după ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și susținătorii săi occidentali declară că afirmațiile lui Putin sunt lipsite de temei.

Decizia lui Putin va modela cursul istoriei europene și va hotărî câte masacre vor mai trebui să îndure cei 44 de milioane de locuitori ai Ucrainei. Ar putea determina, de asemenea, cât timp rămâne fostul spion KGB în funcția de președinte al Rusiei.

Putin a spus pe 11 martie că au existat unele „schimbări pozitive” în negocierile cu Ucraina, dar nu a oferit detalii. Zelenski a spus miercuri că discuțiile „sunt mai realiste”, iar ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus că există „o speranță de a ajunge la un compromis”.

O sursă militară rusă a declarat că în ultimele zile a avut loc o schimbare a ordinelor.

„Totul este în pauză”, a spus sursa, care a vorbit de asemenea sub condiția anonimatului.

„A existat o schimbare clară de tactică de către trupele noastre. Înaintarea activă a fost oprită”, a adăugat sursa.

Încercările de a cuceri Kievul și alte orașe mari ar înghiți forțele ruse într-un război urban sângeros împotriva populației care se apără.

Din perspectiva rușilor, contururile unui compromis ar trebui să includă o pierdere semnificativă de teritoriu pentru Ucraina, care ar putea să însumeze cel puțin 120.000 km pătrați.

Aceasta ar include Crimeea, cele două regiuni rebele susținute de ruși din estul Ucrainei și, cel mai probabil, zone din teritoriul controlat acum de trupele ruse, în special zona care leagă Rusia de Crimeea, reducând drastic accesul Kievului la Marea Neagră.

Nu este clar dacă și cât teritoriu ar fi Kievul gata să cedeze, ca parte a prețului pentru pace. De asemenea, nu este clar ce s-ar întâmpla cu oamenii care locuiesc în acele zone afectate. Majoritatea probabil că nu și-ar dori să devină cetățeni ruși, mai ales după un război atât de devastator, scrie Reuters.

Cel puțin în mod public, Zelenski și miniștrii săi spun că nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a vreunui teritoriu ucrainean.

În plus, Rusia dorește o Ucraină neutră, care să renunțe oficial la planurile de aderare la NATO.

Zelenski a spus săptămâna aceasta că Ucraina este pregătită să accepte garanții de securitate din partea Occidentului, care nu includ aderarea la NATO.

Vladimir Medinski, negociatorul-șef al Rusiei, a declarat miercuri televiziunii de stat ruse: „Ucraina oferă o versiune austriacă sau suedeză a unui stat neutru, demilitarizat, dar în același timp un stat cu propria sa armată și flotă”.

Putin a spus miercuri că Rusia rămâne deschisă pentru discuții privind neutralitatea Ucrainei și demilitarizarea acesteia.

Negociatorul-șef al Kievului, Mihailo Podoliak, a spus că un model de garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic, care ar oferi Ucrainei protecție în cazul unui atac viitor, este „pe masa negocierilor”.

Statele Unite nu dau însă dovadă de mult optimism în privința perspectivelor de încheiere rapidă a conflictului.

Șefii serviciilor de informații americane au estimat, în 8 marți, că Putin își va intensifica asaltul asupra Ucrainei, în ciuda pierderii de vieți omenești - inclusiv în rândul soldaților ruși - și a sancțiunilor care au izolat efectiv Rusia de o mare parte a economiei globale.

„Putin este supărat și frustrat în acest moment”, a spus William Burns, directorul CIA, care a fost ambasador al SUA la Moscova.

„Este probabil să dubleze ofensiva și să încerce să distrugă armata ucraineană fără a ține cont de victimele civile”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri