Armata lui Putin a torturat un primar ucrainean până la moarte. Cât timp a fost ținut acesta în captivitate

Data actualizării: Data publicării:
ucraina primar
Sursa foto: X

Ucraina a acuzat miercuri Rusia că l-a torturat până la moarte pe primarul unui oraş din sudul ţării, ocupat de forţele ruse în 2022, şi al cărui trup a fost restituit recent de Moscova în cadrul unui schimb, informează AFP, potrivit Agerpres.

Evgheni Matveev, primarul oraşului Dniprorudne, „a fost ţinut în captivitate de ocupanţi timp de doi ani şi opt luni, şi torturat până la moarte. În timpul unui schimb, trupul său a fost predat Ucrainei", a scris pe Telegram Ivan Fedorov, guvernatorul regiunii sudice Zaporojie.

Localitatea Dniprorudne, care înainte de război avea o populaţie de circa 17.700 de locuitori, se află în regiunea Zaporojie, pe care Rusia a anexat-o parţial în 2022.

Fedorov l-a descris pe fostul primar drept un adevărat patriot. "În timpul ocupaţiei, el nu şi-a părăsit oraşul şi nici locuitorii, şi a făcut totul pentru a asigura viaţa comunităţii", a explicat el în mesajul postat pe Telegram.

În martie 2022, şeful diplomaţiei ucrainene de la acea dată, Dmitro Kuleba, îndemnase comunitatea internaţională să reacţioneze la dispariţia primarului Evgheni Matveev.

Preşedinte al Consiliului European la acea dată, Charles Michel a cerut de asemenea eliberarea lui.

La sfârşitul lui martie 2022, Kievul alertase asupra dispariţiei a 14 funcţionari locali în teritoriile ocupate de forţele ruse.

În pofida luptelor intense care continuă de aproape trei ani de invazie rusă, Kievul şi Moscova fac schimb regulat de prizonieri de război, precum şi de rămăşite pământeşti ale soldaţilor şi civililor ucişi. Cel mai recent schimb de trupuri a avut loc la sfârşitul lui noiembrie.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
semn metru autostrada moldova
Un senator liberal propune un grup interministerial care vină urgent cu soluţii pentru continuarea lucrărilor...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra