Atacuri aeriene din Israel asupra Fâșiei Gaza, după ce baloane incendiare ar fi fost lansate din enclavă

Data publicării:
cladire distrusa in gaza dupa un atac aerian al israelului
O clădire din orașul Gaza a fost ținta unor atacuri aeriene lansate de Israel. Foto: Profimedia Images

Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza, duminică, ca răspuns după lansarea unor baloane incendiare spre teritoriul său din enclava palestiniană. Baloanele incendiare au provocat incendii de vegetaţie, notează AFP.

Loviturile, care nu au făcut victime, au luat ca ţintă o zonă nelocuită din nordul enclavei şi un loc de antrenament al mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, la Khan Younes (sud), au indicat surse din cadrul serviciilor de securitate palestiniene.

Israelul anunţase anterior că va reduce la jumătate zona de pescuit autorizată în largul Fâşiei Gaza.

"S-a decis reducerea zonei de pescuit autorizate în Fâşia Gaza de la 12 mile marine la şase mile marine", a afirmat filiala militară a organismului israelian responsabil pentru operaţiunile civile din teritoriile palestiniene (COGAT).

"Decizia a fost luată din cauza lansării unor baloane incendiare din Fâşia Gaza în direcţia Israelului, ceea ce constituie o încălcare a suveranităţii israeliene", potrivit comunicatului COGAT.

Acesta transmite că "Hamas, responsabil de activităţile din Fâşia Gaza şi de toate acţiunile desfăşurate din Fâşia Gaza spre statul Israel, trebuie să sufere consecinţele violenţelor comise împotriva cetăţenilor statului Israel".

Anterior, duminică, incendii de vegetaţie au fost stinse "în trei locuri situate într-o mică zonă din regiunea Eshkol", a indicat un comunicat al pompierilor israelieni, precizând că "un expert a ajuns la concluzia că focurile au fost provocate de baloane incendiare", conform Agerpres.

La 12 iulie, Israelul a anunţat extinderea zonei de pescuit acordată locuitorilor din Fâşia Gaza şi a importurilor autorizate în această enclavă, cele mai noi măsuri care urmăresc relaxarea controlului impus în timpul conflictului sângeros din luna mai dintre statul evreu şi mişcarea islamistă Hamas.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra