Autorităţile din Hong Kong avertizează Statele Unite să nu fraternizeze cu protestatarii

Data actualizării: Data publicării:
protestatari cu pancarte in Hong Kong
FOTO: Anthony Kwan/Getty Images

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a pus în gardă Washingtonul marţi împotriva oricărei ingerinţe în gestionarea crizei ce zguduie fosta colonie britanică, unde manifestanţii pro-democraţie au cerut Statelor Unite să crească presiunea asupra Beijingului, relatează France Presse, citat de Agerpres.

De trei luni, fosta colonie britanică este scena unor acţiuni şi manifestaţii aproape zilnice fără precedent de la retrocedarea din 1997, o provocare inedită pentru Beijing şi guvernul regiunii semiautonome.

Duminică, o mulţime s-a adunat în faţa consulatului Statelor Unite din Hong Kong pentru a cere Congresului american să aprobe un proiect de lege exprimând sprijinul faţă de mişcarea pro-democraţie.

Un astfel de text ar putea submina relaţiile comerciale privilegiate dintre Hong Kong şi Statele Unite, impunând controale autorităţilor din Hong Kong pentru a verifica dacă respectă legea fundamentală şi libertăţile unice ale acestei regiuni din sudul Chinei.

Carrie Lam, care şi-a atras furia manifestanţilor, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că orice schimbare în relaţiile economice cu Washingtonul ar pune în pericol „interesele reciproce”.

„Este extrem de inadecvat ca o ţară să se amestece în afacerile din Hong Kong”, a declarat ea reporterilor. „Sper că nimeni din Hong Kong nu se va mobiliza pentru a cere SUA să adopte o astfel de lege”, a adăugat ea.

Membri ai clasei politice americane, atât democraţi, cât şi republicani, şi-au exprimat sprijinul pentru protestatari.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump, aflată în plin conflict comercial cu autorităţile chineze, a adoptat o poziţie mai pragmatică.

Donald Trump a cerut o soluţionare paşnică a crizei politice, amintind în acelaşi timp că China este cea care trebuie să gestioneze acest conflict.

Washingtonul a respins acuzaţiile Beijingului potrivit cărora Statele Unite îi sprijină pe manifestanţi. La rândul său, China a furnizat puţine dovezi în acest sens, cu excepţia declaraţiilor de susţinere ale unor personalităţi politice americane.

Manifestaţiile pro-democraţie au început în iunie pentru a respinge un proiect de lege controversat de extrădare către China. Anunţul surpriză făcut săptămâna trecută de Carrie Lam despre retragerea definitivă a acestui proiect nu pare să fi liniştit furia manifestanţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...