Video Avertisment sumbru la summitul pentru climă, din Dubai. Liderii lumii spun că „semnele vitale ale planetei sunt tot mai slabe”

Data actualizării: Data publicării:
regele charles face declaratii de presa la summitul cop28
Regele Charles al III-lea spune că „speră din tot sufletul ca summitul COP28 să fie un alt punct de cotitură”. FOTO: Profimedia Images

Avertismente sumbre în debutul celui mai mare summit pentru climă, din Dubai. Suntem departe de țintele care ar putea reduce încălzirea planetei, spun liderii lumii.

Și schimbările climatice nu sunt singurele amenințări catastrofale. Regele Abdullah al Iordaniei avertizează că lipsa apei potabile sau pentru irigații, dar și insecuritatea alimentară pot provoca tragedii uriașe, mai ales în regiunile deja afectate de războaie, cum e cazul Orientului Mijlociu. Concluzia e una singură și liderii adunați în Dubai nu o pot ignora: dacă nu acționăm acum, e foarte posibil să nu mai putem face nimic la un moment dat.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii: „Sper din tot sufletul ca summitul COP28 să fie un alt punct de cotitură. Mă îngrijorează foarte mult faptul că rămânem atât de îngrozitor de departe de țintă, așa cum demonstrează atât de clar bilanțul global.”

Antonio Guterres, secretarul general ONU: „Noi putem face asta, voi puteți face asta, să prevenim prăbușirea și pârjolirea planetei. Avem tehnologiile necesare pentru a evita cel mai rău haos climatic, dacă acționăm acum!”

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii: „Așa cum ne-au avertizat oamenii de știință de atâta vreme, vedem cum sunt atinse puncte critice alarmante cu o secetă lungă de câteva decenii.”

Regele Abdulah al II-lea al Iordaniei: „Într-o regiune aflată deja în prima linie a schimbărilor climatice (Orientul Mijlociu - n.r.), distrugerile masive aduse de război fac ca aceste amenințări ecologice legate de deficitul de apă și insecuritatea alimentară să fie și mai grave.”

Guterres avertizează că „semnele vitale ale planetei sunt tot mai slabe”

Antonio Guterres, secretarul general ONU: „Semnele vitale ale planetei sunt tot mai slabe. Suntem foarte departe de obiectivele Acordului de la Paris și la câteva minute până la punctul fără întoarcere pentru limita de 1,5 grade, dar, nu este prea târziu!”

Regele Abdulah al II-lea al Iordanie: „Conferința COP28 din acest an trebuie să recunoască mai mult ca oricând că nu putem vorbi despre schimbările climatice, izolat de tragediile umanitare care se desfășoară în jurul nostru.”

Antonio Guterres, secretarul general ONU: „Limita de 1,5 grade Celsius este posibilă numai dacă în cele din urmă încetăm să ardem toți combustibilii fosili. Nu reduce. Nu se diminuează. Eliminare treptată!”

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii: „Pămânul nu ne aparține, noi suntem parte a Terrei.”

Cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) se desfăşoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scenă sfâșietoare! Soția și fiul lui Mihai Leu au cedat, durerea a fost prea mare. Momentul pe care puțini...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Bolojan anunţă data când va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât vor ajunge?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Momentul când un aligator a dat buzna în parcarea unei grădinițe din Florida. Imaginile sunt virale
Film Now
Cât de mult şi-a schimbat Pamela Anderson look-ul de la apariţia Baywatch până în 2025. Imagini de colecţie
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie