Video Băiat de 15 ani, erou după atacul de la Moscova. Cum a salvat peste 100 de oameni din infernul de la sala Crocus City Hall

Data actualizării: Data publicării:
erouuuuuuu
Tânărul de 15 ani lucra într-un vestiar când a început haosul. Foto: Captură video Digi24

Islam, în vârstă de 15 ani, este erou la Moscova după ce a salvat, vineri seară, peste o sută de oameni din infernul de la sala de spectacole Crocus City Hall.

 Tânărul de 15 ani lucra într-un vestiar când a început haosul. A observat imediat că un grup mare de oameni fugea spre o toaletă, dar știa că de acolo nu ar mai avea scăpare. I-a convins să-l urmeze și i-a condus spre complexul expozițional al mall-ului. Ulterior, au trecut prin spațiul de birouri al clădirii, după care au ieșit în stradă. Tânărul a spus că a urmat cu strictețe instrucțiunile pe care le-au primit angajații în caz de urgență.

Duminică este zi de doliu naţional în Rusia după atacul de vineri seară, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Purtătorul de cuvânt al SI a declarat că atacul a fost efectuat de „luptători” înarmați cu „mitraliere, un pistol, cuțite și bombe incendiare”, și că atacul a fost precedat de o misiune de recunoaștere „concertată”.

În ceea ce privește motivul atentatului, gruparea jihadistă a transmis că „atacul vine în contextul unui război normal în desfășurare între Statul Islamic și „ţările care luptă împotriva Islamului”.

Patru indivizi au pătruns în sala de spectacole Crocus City Hall, înainte de a deschide focul cu arme automate asupra mulţimii şi de a declanşa un incendiu cu un lichid inflamabil, provocând moartea a cel puţin 143 de persoane.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...