Bărbatul care a ucis trei kurzi în Paris ieşise din închisoare pe 12 decembrie. Ce se ştie până acum despre el

Data publicării:
Strada pe care a avut loc atacul de la Paris împotriva unor cetăţeni kurzi este păzită de forţele de securitate
Bărbatul de 69 de ani care a ucis trei oameni în Paris a spus, după ce a fost reţinut, că nu îi plac kurzii. Foto: Profimedia Images

William M., francezul de 69 de ani care a împuşcat mortal, vineri, trei oameni lângă un centru cultural kurd din Paris are antecendente penale şi ieşise din închisoare pe 12 decembrie, după ce anul trecut a atacat cu o sabie migranţii dintr-o tabără de lângă capitala Franţei, scrie Le Parisien.

Fostul mecanic de locomotivă a fost arestat, în decembrie 2021 pentru tentativă de omor şi lovituri deosebit de grave. Acesta a tăiat atunci cu sabia corturile în care stăteau mai mulţi migranţi, lângă Paris, şi a rănit doi dintre ei, dintre care unul grav.

Una dintre victimele de atunci, pe nume Osman, a stat de vorbă, astăzi, cu reporterii francezi şi s-a arătat şocat că atacatorul lui era în liberate.

"Când am văzut că este el, nu mi-a venit să cred. Eram convins că este încă în închisoare. Nu a fost încă judecat, cum este posibil? Cum de a ieşit? Şi de ce n-am fost avertizat?", a declarat acesta.

Potrivit unor surse din poliţie, suspectul le-ar fi zis agenţilor care l-au arestat după atacul de vineri că "nu îi plac kurzii". Aceleaşi surse au zis, însă, că bărbatul de 69 de ani era incoerent.

"Este evident că ţinta lui erau străinii", a declarat şi ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin.

Suspectul de naţionalitate franceză a mai fost arestat şi în 2016, pentru atac armat. A făcut atunci recurs. În 2017 a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru posesie fără drept de armament interzis, au relatat surse judiciare pentru Le Parisien.

O sursă din poliţie a mai spus că William M. nu figura pe lista persoanelor ţinute sub urmărire de serviciile de securitate interne. Ministrul francez de Interne a confirmat acest lucru.

"Era cunoscut de serviciile judiciare, dar nu era pe lista organizaţiilor de extremă dreaptă. Acest domn nu făcea parte din nicio organizaţie. Nu pot spune că nu era cunoscut, dar nu era cunoscut ca un extremist de dreapta", a spus Gérald Darmanin.

Potrivit Le Parisien, atacatorul fusese plasat sub control judiciar pe 12 decembrie, când a fost eliberat din arest.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Răsturnare de situație. Dana Marijuana s-a împăcat cu iubitul ei, la o lună de când a anunțat că a anulat...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...