BBC: Mărturii din Harkov. „Ceva ca în Războiul Stelelor”

Data actualizării: Data publicării:
Blindat rusesc distrus de forțele ucrainene în Harkov.
Blindat rusesc distrus de forțele ucrainene în Harkov. Foto: Profimedia Images

Reporterul BBC Viktoriia Zhuhan a vorbit cu civilii din Harkov, după ce orașul a ajuns din nou sub controlul forțelelor ucrainene. Între ruși și ucraineni s-au dus lupte dure pe străzile orașului, duminică dimineață, după ce orașul a fost atacat de forțele ruse toată noaptea. „Ceva ca Războiul Stelelor”, spune o localnică.

Tânără, în vârstă de 30 de ani, era în oraș în timp ce forțele ruse au intervenit peste noapte.

„Nu pot descrie sunetele care ne-au trezit aseară la 00:30”, spune aceasta.

„Este ceva ca Războiul Stelelor deasupra capului tău. A durat aproximativ 15 minute fără pauză.”

„Ne-am adăpostit în casa prietenului nostru. Am fugit aici pentru că apartamentul nostru se află într-un bloc turn, lângă șoseaua de centură Harkov [mai aproape de locul unde trupele ruse au intrat în oraș]. Așa că acum suntem mai departe de cea mai periculoasă zonă”, a mai spus aceasta.

„Încă aud sunetele împușcăturilor, dar nu este la fel de intens. Dar începem să ne simțim din nou fără speranță ori de câte ori auzim știrile. Recent [președintele belarus Alexander] Lukașenko a sugerat folosirea armelor nucleare – cum ar trebui să ne simțim?”, a mai declarat aceasta, reporterului BBC.

Amata ucraineană este „în deplin control” al celui de-al doilea mai mare oraș din țară, potrivit spuselor guvernatorului regional Oleg Sinegubov.

„Controlul asupra Harkov este complet al nostru! Forțele armate, poliția și forțele de apărare sunt la lucru, iar orașul este complet curățat de inamic”, a spus el.

Ministerul apărării ucrainean spunea anterior că în Harkov au avut loc „schimburi intense” de artilerie cu rachete, urmate de „lupte grele”, în timpul nopții.

GALERIE FOTO. Blindate rusești distruse la Harkov, după zile de lupte intense. Guvernator: „Orașul este complet curățat de inamic”

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Formula de calcul a vechimii la pensie s-a schimbat. Care pensionari pierd bani? Cine câștigă?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie