Benjamin Netanyahu a rămas cu un guvern minoritar. L-au părăsit două partide ultrareligioase

Data publicării:
Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu / Sursa foto: Profimedia Images

Un partid ultrareligios a părăsit miercuri coaliţia condusă de premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o decizie similară a unui alt grup ultrareligios la începutul acestei săptămâni, lăsând guvernul fără o majoritate de lucru în Parlament (Knesset), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Partidul Shas a declarat că părăseşte coaliţia pentru a protesta faţă de eşecul parlamentarilor de a garanta scutirea viitoare de la serviciul militar obligatoriu a studenţilor yeshiva (ai instituţiilor de învăţământ evreieşti tradiţionale).

„Reprezentanţii Shas (...) constată cu inima grea că nu pot rămâne în guvern şi face parte din el”, a declarat grupul într-un comunicat, la o zi după ce partidul Iudaismul Unit al Torei (Yahadut HaTorah) şi-a anunţat, de asemenea, ieşirea din coaliţie.

Acţiunea lor comună îl lasă pe premierul Netanyahu cu un guvern minoritar, dar nu este de aşteptat să conducă la alegeri imediate sau să submineze eforturile de a asigura un posibil armistiţiu în Gaza.

Parlamentul israelian intră într-o vacanţă de vară de trei luni pe 27 iulie, oferindu-i lui Netanyahu timp să încerce să rezolve vechea problemă privind continuarea exceptării studenţilor yeshiva de la serviciul militar.

Legislatorii ultrareligioşi ameninţă de mult timp că vor părăsi coaliţia din cauza proiectului de lege privind recrutarea obligatorie. Unele partide religioase din coaliţia lui Netanyahu cer scutirea de serviciul militar, obligatoriu în Israel, a studenţilor evrei ultrareligioşi din seminarii, în timp ce alţi legislatori vor să elimine complet astfel de scutiri. Ultrareligioşii sunt de mult timp scutiţi de serviciul militar, care se aplică majorităţii celorlalţi tineri israelieni, dar anul trecut Curtea Supremă a ordonat Ministerului Apărării să pună capăt acestei practici şi să înceapă să recruteze studenţi seminarişti.

Netanyahu a făcut presiuni intense pentru reglementarea impasului din coaliţia sa guvernamentală cu privire la un nou proiect de lege privind recrutările, care a dus la criza actuală.

Excepţia aflată în vigoare de câteva decenii şi care de-a lungul anilor a dus la scutirea de armată a unui număr din ce în ce mai mare de oameni a devenit un subiect fierbinte în Israel, ale cărui forţe militare sunt încă implicate într-un război în Gaza.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
William și Kate sunt devastați. Familia Regală ascunde o tragedie uriașă, puține informații au ieșit în presă
Digi FM
Nicușor Dan, imagini virale de la Salzburg, unde a mers cu partenera sa și cei doi copii. Românii au...
Pro FM
Oana Radu, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Nu te mai cuprind, aruncă-i!” Cum a apărut...
Film Now
Prietenii lui Jennifer Aniston, îngrijorați de relația cu Jim Curtis. Apropiat: „Ar trebui să pună frână!”
Adevarul
Rușii au început să atace drumurile de acces către orașul Herson: „Este practic încercuit de drone”
Newsweek
Judecătorii CCR cu 50.000 lei pensie specială au decis: Pensia contributivă de 3.000 lei este mare
Digi FM
Recomandări ale medicilor pe timp de caniculă. Cum să folosești corect aerul condiționat împreună cu...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Reacția lui Jennifer Lopez când un fan o întreabă dacă vrea să se mărite cu el. Clipul filmat într-un concert...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...