Biden cere Congresului să „acţioneze fără a mai aştepta” după bombardamentele masive din Ucraina

Data publicării:
Președintele american Joe Biden.
Președintele american, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a îndemnat, vineri, Congresul să „acţioneze fără a mai aştepta” după bombardamentele masive din Ucraina, în contextul în care aleşii de la Capitoliu nu reuşesc să cadă de acord asupra unui important nou pachet de ajutor pentru Kiev, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„În cazul în care Congresul nu va lua măsuri urgente în cursul noului an, nu vom fi în măsură să continuăm să trimitem armele şi sistemele de apărare aeriană indispensabile Ucrainei pentru a-şi apăra poporul”, a spus liderul de la Casa Albă, într-un comunicat difuzat după ce vineri dimineaţa Moscova a lansat o amplă serie de lovituri aeriene cu rachete şi drone asupra mai multor oraşe din Ucraina, inclusiv Kiev, soldate potrivit autorităţilor ucrainene cu cel puţin 18 morţi şi 132 de răniţi.

Acest atac „aminteşte lumii că, la aproape doi ani de război devastator, obiectivul (preşedintelui rus Vladimir) Putin a rămas neschimbat”, a menţionat el, potrivit Reuters.

„În faţa acestui atac brutal, Ucraina a desfăşurat sistemele de apărare aeriană livrate de Statele Unite şi aliaţii lor. (...) Nu putem dezamăgi Ucraina”, a subliniat Biden, cerându-le aleşilor să „acţioneze fără a mai aştepta”, în sensul validării ajutorului de 61 de miliarde de dolari solicitaţi insistent de preşedintele american, precum şi de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Dar, la aproape doi ani de la debutul războiului din Ucraina şi după ce Congresul a deblocat deja peste 110 miliarde de dolari pentru Kiev, legislatorii, mai ales cei republicani, încep să considere această asistenţă prea costisitoare, aminteşte AFP.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Gabi Bădălău, pensie alimentară mărită de instanță pentru copiii pe care-i are cu Claudia Pătrășcanu. Plătea...
Pro FM
Delia s-a urcat într-un brad de teama unor câini: "Veneau spre mine și am fugit. M-am zgâriat, m-am făcut...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...