Biden se va întâlni cu regele Iordaniei săptămâna viitoare, la Casa Albă

Data publicării:
biden
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Drew Angerer/ Getty Images

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei săptămâna viitoare, la Casa Albă, a anunţat vineri purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Va fi o „întâlnire privată” al cărei raport oficial va fi publicat de Casa Albă după încheierea acesteia, a adăugat ea, fără a oferi o dată precisă.

Anunţul survine în timp ce discuţiile privind un armistiţiu în Gaza, însoţit de o eliberare a ostaticilor deţinuţi pe teritoriul palestinian, au intrat într-o faza critică.

Hamas urmează să răspundă la cea mai recentă propunere israeliană, considerată „extraordinar de generoasă” de către americani, foarte implicaţi în aceste discuţii.

Dar mişcarea palestiniană l-a acuzat vineri pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu că încearcă să împiedice aceste eforturi, alimentând îndoielile cu privire la un armistiţiu rapid.

Iordania, care are relaţii diplomatice cu Israelul şi o populaţie palestiniană numeroasă, urmăreşte îndeaproape tensiunile din Orientul Mijlociu şi nu doreşte să fie afectată de un posibil conflict.

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a vizitat recent regatul, când un prim convoi iordanian de ajutor umanitar a plecat spre Fâşia Gaza, printr-un pasaj deschis recent de Israel.

La mijlocul lunii aprilie, Iordania a doborât drone iraniene trase asupra Israelului, aminteşte AFP.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Ce se întâmplă dacă nu pui telefonul pe modul avion în timpul zborului. Avertismentul unui pilot: „Nu este...
Newsweek
Referendum pentru tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei. De ce nu se rezolvă în Parlament?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani