Biden: Trebuie să cunoaştem în întregime istoria americană, "binele, dar şi răul"

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden, președintele SUA
Joe Biden, președintele SUA. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Statelor Unite Joe Biden a subliniat duminică importanţa cunoaşterii istoriei americane în întregime, "binele, dar şi răul", comemorând represiunea brutală în urmă cu 58 de ani a unui marş pentru drepturile civile.

"Istoria contează", a declarat preşedintele democrat în timpul unui discurs în faţa podului Edmund Pettus din Selma, în statul Alabama (sud), unde sute de activişti pentru pace au fost reprimaţi violent de poliţie la 7 martie 1965.

Această "duminică sângeroasă" a traumatizat Statele Unite şi a condus câteva luni mai târziu la Voting Rights Act, o lege federală garantând accesul tuturor la dreptul de vot.

Aceşti manifestanţi "au forţat America să înfrunte adevărul şi să acţioneze", a afirmat Joe Biden, acuzând opoziţia că doreşte, în prezent, "să ascundă adevărul istoric".
"Nu poţi alege să înveţi doar ceea ce vrei să ştii", a spus el, în contextul în care există discuţii aprinse legate de predarea trecutului sclavagist şi segregaţionist în şcolile din ţară. "Trebuie să ştim totul, binele, dar şi răul", a insistat liderul de la Casa Albă.

Mai multe state conservatoare au adoptat din 2020 legi pentru a interzice predarea "teoriei critică a rasei", un concept academic care a devenit o formulă generală pentru programele de conştientizare a rasismului.

Guvernatorul Floridei, Ron de Santis, care are ambiţii prezidenţiale, a apărat recent interzicerea unui curs de liceu despre istoria afro-americană, acuzat că "îndoctrinează" tinerii.

În discursul său, Joe Biden le-a mai cerut americanilor să rămână "vigilenţi" cu privire la dreptul de vot ameninţat, în opinia sa, de Curtea Supremă care a amendat în parte Voting Rights Act, precum şi la "zecile de legi" restrictive adoptate în statele conservatoare.

Preşedintele de 80 de ani, a cărui carieră politică s-a bazat în mare parte pe sprijinul alegătorilor afro-americani, a îndemnat Congresul să adopte o reformă electorală de amploare, blocată de aleşii republicani.   

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri