Blinken: Apropierea ruso-chineză este mai degrabă o "căsătorie de convenienţă" decât din "convingere"

Data actualizării: Data publicării:
Antony Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken. FOTO: Profimedia Images

Apropierea ruso-chineză arată mai degrabă ca o "căsătorie de convenienţă" decât din "convingere", a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.

"Parţial pentru că au o viziune foarte diferită asupra lumii faţă de a noastră, au intrat într-o căsătorie de convenienţă. Nu sunt sigur că este din convingere", a declarat secretarul de stat Blinken, audiat de comisia pentru afaceri externe a Senatului american. "Rusia este în mod clar partenerul junior în această relaţie", a adăugat el.

Preşedintele chinez Xi Jinping a efectuat o vizită de două zile în Rusia, care s-a concentrat pe consolidarea legăturilor cu omologul Vladimir Putin. În cadrul acestei vizite, Vladimir Putin şi Xi Jinping au lăudat marţi intrarea într-o "nouă eră" a relaţiei lor "speciale" faţă de Occident, preşedintele rus susţinând cu prudenţă planul chinez de soluţionare a conflictului din Ucraina.

"Nu sunt sigur că Rusia sau Putin îşi doresc ordinea mondială, ci mai degrabă dezordinea mondială", a mai spus el, citat de Agerpres.

În faţa unei alte comisii parlamentare, miercuri dimineaţă, secretarul de stat a indicat că Beijingul nu a "depăşit încă linia" roşie a livrării de arme letale Rusiei. De câteva săptămâni, diplomaţia americană a exercitat presiuni diplomatice intense asupra Chinei pentru a o împiedica să livreze echipamente militare importante Moscovei în vederea utilizării lor în războiul din Ucraina.

Antony Blinken a respins încă o dată propunerile de pace ale Chinei despre care Washingtonul crede că nu ar face decât să avantajeze din punct de vedere militar Rusia."Cred că sprijinul diplomatic, politic şi într-o oarecare măsură material pentru Rusia este, desigur, împotriva interesului nostru de a vedea că acest război se încheie", a declarat Blinken. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Ungaria a plafonat profitul comercianților. Prețurile au scăzut și cu 50% într-o săptămână
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani