Budapesta a blocat embargoul împotriva petrolului rusesc pentru a-l scoate pe patriarhul Kiril de pe lista sancțiunilor UE (surse)

Data publicării:
Orthodox Russians Mourn Patriarch Alexy II
Foto: Gulliver/GettyImages

Ungaria a blocat miercuri adoptarea embargoului petrolier şi noi sancţiuni europene împotriva Moscovei pentru a obţine retragerea de pe lista neagră a UE a şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kiril, au indicat mai multe surse diplomatice, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Patriarhul Kiril este considerat „un aliat de lungă durată al preşedintelui Vladimir Putin” şi „a devenit unul dintre principalii susţinători ai agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei”, subliniază propunerea de sancţiuni înaintată statelor membre.

Liderii celor 27 de ţări ale UE reuniţi luni şi marţi la summitul de la Bruxelles au ajuns la un acord pentru a-şi reduce importurile de petrol rus cu aproximativ 90% până la sfârşitul anului pentru a secătui finanţarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei.

Acest embargo este măsura emblematică a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni UE, care prevede o extindere a listei negre a UE la aproximativ 60 de personalităţi, între care şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, şi excluderea a trei bănci ruse din sistemul financiar internaţional Swift, între care Sberbank, principala instituţie a ţării.

Este necesară unanimitatea pentru adoptarea sancţiunilor europene, iar premierul ungar Viktor Orban şi-a dat acordul cu privire la acest nou pachet de sancţiuni care urma să fie finalizat miercuri în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor înainte de publicarea sa în jurnalul oficial al UE pentru intrarea sa în vigoare.

Au avut loc consultări cu Budapesta pentru a încerca să se depăşească opoziţia Ungariei, a declarat o sursă diplomatică.

Budapesta s-a opus în repetate rânduri includerii patriarhului Kiril pe lista de sancțiuni a UE. Sancţionarea demnitarilor religioşi ar afecta libertatea religioasă în comunităţile maghiare, care este „sacră şi inviolabilă”, a declarat premierul Viktor Orban, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...