Când ar putea lua sfârșit epidemia de coronavirus din Italia. GRAFIC: estimările experților pe regiuni

Data publicării:
piata domului din Milano și trei turisti cu masca
Măsuri dure în Italia, unde pandemia lovește sever. FOTO: Profimedia Images

Lumina de la capătul tunelului nu e încă aproape, dar este vizibilă, spun experții italieni. Aceștia cred că, în cazul în care calculele lor sunt exacte, între 5 și 16 mai, epidemia de coronavirus din Italia ar putea lua sfârșit, dar asta depinde foarte mult de comportamentul italienilor.

Într-o analiză realizată de Corriere della Sera se spune că, având în vedere tendințele actuale, ziua zero ar putea apărea pe rând în regiunile Italiei, de la jumătatea primei săptămâni din luna mai până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni a lunii - adică între 5 și 16 mai.

O parte din regiunile Italiei sunt cu mult înaintea altora în ceea ce privește controlul epidemiei și, din acest motiv, acestea pot ieși din criză mult mai devreme, potrivit sursei citate. Astfel, în regiunea Trentino-Alto Adige, epidemia s-ar putea încheia pe 6 aprilie, în Basilicata pe 7 aprilie, în Valle d’Aosta pe 8 aprilie, iar în Puglia pe 9 aprilie.

Însă, în cele mai afectate regiuni, epidemia ar putea să dureze mai mult. Potrivit graficului analiștilor, publicat de Corriere della Serra, în Lombardia criza s-ar putea încheia pe 22 aprilie, în Emilia-Romagna, pe 28 aprilie, iar în Toscana epidemia s-ar putea întinde până la data de 5 mai.

grafic epidemie Italia
Sursă foto: Corriere dela Serra

Estimările sunt realizate de Institutul Einaudi pentru Economie și Finanțe (Eief), un centru de cercetare universitar susținut de Banca Italiei, dar complet independent în cercetare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...