Care sunt noile arme „ușoare” pe care Vladimir Putin le folosește pentru a cuceri Occidentul

Data publicării:
Vladimir Putin își pune o pereche de căști pe urechi
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

În ciuda războiului de agresiune declanșat în Ucraina în urmă cu mai bine de trei ani, marile vedete ale operei și muzicii clasice ruse încep să se reîntoarcă, pe furiș, pe scenele marilor arene culturale europene. Aici, dincolo de spectacolele propriu-zise, artiștii ruși acționează în plus ca niște veritabili ambasadori culturali ai unei țări care a declanșat o invazie militară chiar în Europa: astfel, „marea artă și cultură a Rusiei” devine, de facto, un instrument de „soft power” folosit în celălalt război, de propagandă, în care Kremlinul e deplin angajat împotriva Occidentului, informează Politico.

Odată cu declanșarea invaziei ruse din februarie 2022, artiștii ruși și spectacolele de teatru, operă sau balet rusești au fost interzise în Europa. Spectacole precum „Spărgătorul de nuci” sau „Lacul lebedelor” au fost și ele oprite, iar artiștii ruși care, până la acel moment, își manifestaseră deschis simpatia față de Vladimir Putin nu au mai fost nici ei invitați în marile orașe europene.

Practic, după invadarea Ucrainei de către Rusia, arta, în Europa, a fost brusc „derusificată”.

Până acum.

Susținător al lui Putin, așteptat să dirijeze un spectacol la Barcelona.

Valerii Gherghiev, unul dintre cei mai reputați dirijori ruși are programate mai multe concerte la Barcelona anul viitor, alături de Orchestra Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, în cadrul unui turneu sponsorizat din fondurile Next GenerationEU.

În 2008, Gherghiev a organizat un concert de propagandă în ruinele orașului Ținvali, capitala Osetiei de Sud, regiune separatistă din Georgia, imediat după ce aceasta a fost cucerită de separatiștii susținuți de Moscova.

Ulterior, Gherghiev a fost prezent într-un clip electoral al lui Putin din 2012, în care l-a lăudat pe președintele rus, iar apoi a semnat o scrisoare deschisă în sprijinul anexării ilegale de către Rusia a peninsulei Crimeea.

După declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, dirijorul rus a fost abandonat de toate marile teatre și orchestre din Europa (Milano, Munchen, Viena, Rotterdam) și a ajuns să susțină concerte în China și Iran.

„Scenele culturale europene nu ar trebui să aibă loc pentru cei care sprijină războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, a declarat pentru Politico Glenn Micallef, comisarul UE pentru Cultură.

În schimb, Josep Maria Prat, organizatorul evenimentului cultural din Barcelona, unde Ghergiev a fost invitat, a declarat, pentru publicația El Pais că „nu există niciun impediment legal” pentru ca dirijorul rus să fie împiedicat să participe.

„Muzica e o punte care ne unește, nu instigă la război”, a spus Maria Prat.

În privința fondurilor europene folosite pentru finanțarea acestui spectacol, un purtător de cuvânt al festivalului din Barcelona a spus că „niciun concert nu a fost finanțat din bani europeni”, dar a recunoscut că a solicitat, în 2022, un grant din partea fondului NextGenerationEU.

Soprana care l-a lăudat pe Putin, dar a și condamnat invazia din Ucraina, cântă acum în concerte cu casa închisă în SUA și Europa

În aprilie 2025, sute de oameni s-au adunat în fața unui teatru din Bratislava pentru a protesta împotriva organizării unui concert la care fusese una dintre marile soprane ruse, Anna Netrebko.

Deși Netreblo, care are cetățenie ruso-austriacă, a criticat invazia Ucrainei și a spus că nu dorește să se implice în politică, adversarii săi îi reproșează că l-a sprijinit deschis pe Putin în campania sa prezidențială din 2012.

Mai mult, în 2017, soprana a declarat că „e imposibil să-ți imaginezi un președinte mai bun pentru Rusia” decât Putin.

Anna Netrebko a apărut în februarie 2025 la Palm Beach Opera din Florida, SUA, în primul său spectacol de după invazia Ucrainei. De asemenea, ea este așteptată în septembrie la Londra unde va cânta în „Tosca” lui Puccini.

În privința concertului din aprilie de la Bratislava, acesta s-a ținut cu casa închisă, iar directorul teatrului slovac i-a numit pe detractorii sopranei ruse drept „niște primitivi”.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...