Carnavalul de stradă de la Rio de Janeiro a fost anulat pentru al doilea an consecutiv

Data publicării:
carnavalul de la rio
Carnavalul de stradă de la Rio de Janeiro a fost anulat pentru al doilea an consecutiv. Foto: Profimedia

Autorităţile din Rio de Janeiro au decis marţi să suspende uriaşele defilări stradale ale următorului carnaval din cauza răspândirii variantei Omicron după sărbătorile de sfârşit de an.

"Carnavalul de stradă, aşa cum s-a desfăşurat până în 2020 (...), nu va avea loc în 2022", a declarat primarul oraşului Rio de Janeiro, Eduardo Paes, într-o emisiune în direct pe reţelele de socializare, subliniind dificultăţile de a controla aceste festivităţi într-o perioadă de creştere abruptă a numărului de contaminări cu COVID-19.

Edilul "Oraşului Minunat" brazilian a făcut anunţul după o întâlnire cu reprezentanţii grupurilor muzicale din cartier ("blocos") care animează de obicei acest carnaval popular.

Defilarea şcolilor de samba în Sambodrom este pentru moment menţinută, pentru sfârşitul lunii februarie.

Carnavalul de stradă din Rio de Janeiro este anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei.

Eduardo Paes a precizat că a propus organizarea de evenimente în trei părţi diferite ale oraşului, dar "blocos" au refuzat. Ei intenţionează să-i facă o "contra-propunere", a adăugat primarul, citat de Agerpres.

În cursul carnavalului din 2020, aproximativ şapte milioane de persoane au participat la festivităţile stradale, potrivit departamentului de turism al primăriei, Riotur.

Brazilia a înregistrat aproximativ 620.000 de decese din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei, fiind a doua ţară cea mai îndoliată în cifre absolute după Statele Unite.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...