Cartelurile columbiene și-au impus în zonele controlate propriile restricții anti-Covid. Oamenii riscă să fie uciși dacă ies din case

Data actualizării: Data publicării:
Combat rifle of a Colombian soldier.
FOTO: Getty Images

Cartelurile de droguri și grupările de rebeli își impun în Columbia propriile reguli de carantină, în contextul pandemiei de coronavirus, și îi ucid pe cei care nu le respectă, potrivit unui nou raport al Human Rights Watch (HRW).

Cel puțin opt civili au fost uciși de grupuri armate care folosesc Whatsapp-ul pentru a avertiza cetățenii cu privire la blocajele din zonele rurale unde își desfășoară activitatea, relatează The Guardian.

În Tumaco, un oraș port sărac și măcinat de violențe de pe coasta Pacificului, locuitorilor li se interzice să pescuiască, iar astfel bandele le limitează capacitatea de a câștiga bani de mâncare. De asemenea, grupurile de crimă organizată au impus reguli și vânzătorilor stradali, reguli care sunt mult mai stricte decât cele impuse de guvern.

În toată țara, bandele le interzic oamenilor să-și părăsească locuințele, chiar și atunci când sunt bolnavi, potrivit mărturiilor voluntarilor umanitari citați în raport. În două provincii, Cauca și Guaviare, grupurile armate au incendiat scuterele celor care le-au ignorat regulile și restricțiile Covid-19.

„Au blocat transportul între sate, iar atunci când cineva este suspectat că are Covid-19, i se spune să părăsească regiunea sau va fi ucis”, a declarat pentru The Guardian un lider al comunității din provincia Putumayo, care nu și-a dezvăluit identitatea de frica de represaliilor. „Și oamenii nu au de ales și se supun, pentru că nu văd niciodată reprezentanții statului aici.”

Pe data de 8 iunie, Edison León Pérez, lider al comunității și activist, a fost ucis în San Miguel de „La Mafia”, o bandă de trafic de droguri care are legături cu paramilitarismul de dreapta, la câteva zile după ce a cerut autorităților locale să ia măsuri în legătură cu regulile de carantină impuse de bandă.

La fel ca cea mai mare parte din America de Sud, Columbia se pregătește pentru cea mai grea etapă a pandemiei de coronavirus. De când a fost confirmat primul caz de Covid-19, pe data de 6 martie, autoritățile medicale au confirmat 159.898 cazuri și 5.625 de decese. În prezent, se înregistrează câte aproximativ 5.000 de cazuri noi în fiecare zi.

Guvernul a impus restricții atât la nivel național, cât și la nivel local, dar acestea nu au fost niciodată la fel de stricte ca cele impuse de cartelurile și bandele columbiene, nerespectarea lor aduce consecințe mult mai grave.

HRW a cerut guvernului lui Iván Duque să facă mai mult pentru a-i proteja pe cei aflați la mila grupurilor armate în această perioadă.

Regulile draconice impuse de grupările armate pentru a împiedica răspândirea Covid-19 merg foarte departe. În comunitățile izolate și sărace din Columbia oamenii riscă să fie uciși dacă își părăsesc casele”, a declarat miercuri José Miguel Vivanco, director HRW pentru America. „Guvernul ar trebui să-și intensifice urgent eforturile pentru a proteja aceste comunități, să se asigure că au alimente și apă și să fie protejate de efectele Covid-19”, a mai spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce toate supermarketurile au gresie pe jos? Nu ţine de curăţenie, e un truc genial pentru retaileri
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...