Casa Albă cere Chinei să condamne invazia rusă din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
jen psaki intr-un briefing de presa
Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe. Foto: Profimedia Images

Casa Albă a cerut duminică Chinei să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia, în condițiile în care preşedintele rus Vladimir Putin a plasat forţele nucleare ruse în alertă maximă.

„Nu este momentul de stat pe margine. Este momentul de a vorbi cu voce tare şi de a condamna acţiunile preşedintelui Putin şi ale Rusiei, care invadează o ţară suverană”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de Reuters.

China a pus în aplicare unele sancţiuni impuse de SUA şi de aliaţii lor împotriva Rusiei în urma invaziei şi s-a pronunţat în favoarea suveranităţii ucrainene săptămâna trecută, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe într-un interviu pentru MSNBC. Cu toate acestea, Beijingul ar trebui să facă mai mult, a spus Jen Psaki.

Ea a precizat că preşedintele Joe Biden nu a vorbit recent cu liderul chinez Xi Jinping, dar nu a exclus un apel telefonic în viitor.

Președintele Biden s-a referit voalat la China, săptămâna trecută, după ce Beijingul a refuzat să califice drept invazie decizia Moscovei lansând un apel părţilor să manifeste reţinere. „Putin va fi un paria pe scena internaţională. Orice naţiune care aprobă agresiunea făţişă a Rusiei împotriva Ucrainei va fi compromisă prin asociere”, a afirmat Biden, fără să numească explicit China, menționează Agerpres.

Beijingul este cel mai important partener comercial al Rusiei atât la exporturi, cât şi la importuri, achiziţionând o treime din exporturile de ţiţei ale Rusiei în 2020 şi furnizându-i de la telefoane mobile şi calculatoare până la jucării şi îmbrăcăminte.

SUA, Marea Britanie, Japonia,Canada, Australia şi UE au impus mai multe sancţiuni împotriva Moscovei, inclusiv excluderea unor bănci din sistemul SWIFT.

La începutul acestei luni, liderul chinez Xi Jinping și Vladimir Putin au avut o întâlnire, în ajunul Jocurilor Olimpice de la Beijing, care a arătat legătura puternică pe care o au. Însă o susținere totală a acțiunilor Rusiei ar pune China în dezacord cu Occidentul și ar contrazice totodată poziția Chinei în ceea ce privește suveranitatea statelor și integritatea teritorială, în condițiile în care Beijingul are o astfel de problemă cu Taiwanul.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...