Câți bani va primi fiecare pasager al avionului prăbușit în Toronto de la compania aeriană Delta Air Lines

Data actualizării: Data publicării:
Avionul răsturnat
Avionul răsturnat la Toronto. Foto: captură video

Compania aeriană Delta Air Lines oferă 30.000 de dolari fiecărei persoane care s-a aflat la bordul avionului care s-a prăbușit luni la Toronto, informează BBC. Nu a fost înregistrat niciun deces în rândul pasagerilor.

Luni, în timpul aterizării, avionul a derapat pe pistă, a fost cuprins de flăcări pentru puțin timp, iar apoi s-a răsturnat.

O anchetă este în desfășurare pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

În avion se aflau 76 de pasageri și 4 membri ai echipajului, care a zburaa din orașul american Minneapolis către Toronto.

Un purtător de cuvânt al Delta a precizat că recompensa nu implică alte condiții și nu afectează drepturile clienților.

Avocatul Vincent Genova, care reprezintă unii dintre pasageri, a spus că aceștia se așteaptă la o „rezolvare în timp util și echitabilă”, subliniind că clienții săi „au suferit răni care au necesitat îngrijire spitalicească”.

Genova a transmis că despăgubirea de 30.000 de dolari este un „avans” menit să ajute victimele accidentului aviatic pentru provocări financiare pe termen scurt, iar compania aeriană va încerca să o deducă din orice pretenții soluționate ulterior.

Există un precedent pentru aceste tipuri de plăți, în 2013, Asiana Airlines a oferit pasagerilor unui accident de avion din San Francisco o compensație inițială de 10.000 de dolari.

Anul trecut, Alaska Airlines a oferit o plată în numerar în valoare de 1.500 de dolari pasagerilor după defecțiunea unei prize la un zbor din Portland.

În urma incidentului din Toronto, echipajul avionului și personalul de intervenție au fost lăudați pentru intervenția rapidă. Designul avionului a contribuit, de asemenea, la salvarea pasagerilor.

Toți cei 21 de pasageri care au fost transportați la spital au fost externați până joi dimineață, a transmis compania aeriană.

Incidentul a avut loc luni, puțin după ora locală 14:00. A fost implicat un avion model CRJ-900, care efectua zborul Delta Air Lines DL4819.

Avionul a sosit la Toronto din orașul american Minneapolis și transporta 76 de pasageri și patru membri ai echipajului. La aterizare, avionul pare să fi lovit pista, a alunecat pe o anumită distanță și apoi s-a răsturnat.

Pasagerul Pete Carlson a declarat pentru postul de televiziune CBC că a fost „un eveniment foarte puternic”, amintindu-și sunetul de „beton și metal” în momentul impactului. El și alte persoane de la bord au atârnat cu capul în jos în scaunele lor și au părăsit aeronava mergând pe tavanul cabinei.

Toate cele 80 de persoane aflate la bord au supraviețuit. Au existat 18 răniți, dintre care doar un număr mic este considerat a fi grav.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu