Căutarea unor eventuali supraviețuitori în Beirut s-a încheiat. Oficial: Nu mai sunt semne de viață sub dărâmături

Data actualizării: Data publicării:
Echipe de salvare cauta un posibil supravietuitor intr-o clădire prăbusita din Beirut
Foto: captură video BBC

O echipă de salvare din Chile care a reluat căutările pentru eventuali supravieţuitori ai puternicei explozii înregistrate acum o lună în portul din Beirut a anunţat duminica aceasta că nu sunt semne de viaţă sub dărâmături, informează dpa.

"Din punct de vedere tehnic, putem spune că nu există semne de viaţă în clădire", a declarat reporterilor Francisco Lermanda, lider al echipei de salvare chiliene numite 'Topos' ('Cârtiţele'). "Am cercetat 95% din clădire şi singura porţiune pe care o mai avem de analizat este trotuarul, dar şi acesta este plin de moloz. Ar putea fi un cadavru, dar încă nu l-am găsit", a spus Lermanda.

Salvatorul chilian a explicat că doi colegi au coborât într-un tunel, ceea ce le-a permis să excludă posibilitatea că cineva s-ar mai afla înăuntru.

Joi, echipa de salvare chiliană sosită în Liban după deflagraţia de la Beirut din 4 august, soldată cu peste 190 de morţi şi aproximativ 6.000 de răniţi, a identificat un semn de viaţă sub ruinele unei clădiri avariate, din cartierul Gemmayze, unul dintre cele mai afectate de puternica explozie.

Salvatorii chilieni, ajutaţi de voluntari din apărarea civilă libaneză, au înlăturat manual dărâmăturile de teamă că eventuala folosire a vreunui echipament ar putea duce la căderea totală a imobilului. Căutările s-au făcut în timpul dimineţii cu ajutorul unui câine de urmă, pe nume Flash, care a fost rănit în timpul misiunii şi a avut nevoie de repaus după amiază, a explicat Lermanda.

Uriaşa explozie care a afectat serios o mare parte din capitala Beirut a fost declanşată de o cantitate foarte mare de azotat de amoniu, depozitată în condiţii improprii în port.

Joi, armata libaneză a anunţat că a descoperit încă 4,35 de tone de azotat de amoniu în apropierea intrării în port, pe care a înlăturat-o sâmbătă. Armata a transmis într-un comunicat că echipe de ingineri au detonat (încărcătura de nitrat de amoniu) în poligoanele sale special amenajate.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
VIDEO Sebastian Stan îl susține pe Nicușor Dan la alegeri: "România, te iubesc!". Mesajul starului
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
630 lei în plus la pensie pentru 430.000 pensionari. Ce pensie iei în România după 35 ani de muncă?
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...