Caz istoric în justiţia din Japonia. Trei foşti soldaţi au fost condamnați pentru că au agresat sexual o colegă

Data actualizării: Data publicării:
soldati japonezi
Caz istoric în justiţia din Japonia. Trei foşti soldaţi au fost condamnați pentru că au agresat sexual o colegă. FOTO: Getty Images

Un tribunal din Japonia a condamnat marţi trei foşti militari la câte doi ani de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală împotriva unei colege în 2021, caz ce a devenit un nou simbol al mişcării #MeToo în ţară.

Hotărârea în primă instanţă a tribunalului de la Fukushima (nord-est) este, cu toate acestea, semnificativ mai blândă decât solicitările procuraturii, care ceruse doi ani de închisoare cu executare pentru cei trei acuzaţi.

Cazul fostului soldat Rina Gonoi, în vârstă de 24 de ani, a provocat o rară conştientizare în Japonia a fenomenului agresiunii sexuale. Rina Gonoi a susținut public că a fost hărțuită şi agresată sexual constant cât a fost în armată.

Confruntată cu inacţiunea superiorilor săi şi cu respingerea unei prime plângeri în justiţie, tânăra a decis să-şi facă publică situaţia prin intermediul reţelelor sociale, o iniţiativă extrem de rară în Japonia.

Semnalul ei de alarmă a atras atenţia şi, sub presiune, Ministerul Apărării a redeschis dosarul şi a recunoscut în urma unei anchete interne că tânăra spunea adevărul. Ulterior au fost deschise procese civile şi penale, scrie Agerpres.

Dosarul penal în acest caz a vizat trei foşti militari acuzaţi că au mimat relaţii sexuale cu Gonoi sub constrângere în 2021, ţinându-o întinsă şi cu picioarele depărtate, în timp ce alţi colegi bărbaţi asistau la scenă râzând. Tribunalul de la Fukushima i-a condamnat pentru atentat la pudoare, preşedintele Curţii descriind faptele drept "un act dispreţuitor şi rău intenţionat" care neagă "demnitatea victimei". Judecătorul a considerat, de asemenea, că mărturia Rinei Gonoi a fost "credibilă", deoarece modul în care a relatat faptele nu s-a schimbat pe tot parcursul procesului.

Dezvăluirile sale au determinat peste o mie de alte victime - bărbaţi şi femei - să denunţe, la rândul lor, acte de hărţuire sau de violenţă sexuală în armata japoneză.
Gonoi a fost descrisă de mass-media străine, precum BBC şi săptămânalul american Time, drept o nouă figură japoneză a mişcării #MeToo, care până acum a avut un ecou slab în arhipelag.

Foarte rar în Japonia victimele violenţelor sexuale se exprimă public, de teamă să nu creeze disconfort, dar şi de teamă că nu vor fi luate în serios sau că nu vor fi ajutate.
"Doar 5% dintre victimele violului în Japonia raportează la poliţie, care acceptă să întocmească un proces-verbal doar în aproximativ jumătate dintre cazuri, privându-le astfel pe celelalte victime de orice posibilitate de acţiune în justiţie", a afirmat Machiko Osawa, cercetător în domeniul inegalităţii de gen în Japonia.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri