Ce au pățit activistele care promovau drepturile omului în Arabia Saudită. Unele dintre ele nu mai pot nici măcar să meargă normal

Data publicării:
arabia saudita
Foto: Shutterstock

Arabia Saudită a torturat și abuzat sexual mai mulți activiști pentru drepturile omului, inclusiv femei, aflați în detenție din luna mai. Cel puțin asta susțin două organizații de top în drept internațional, potrivit CNN. Scandalul vine la câteva săptămâni după asasinatul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

arabia saudita
Foto: Shutterstock

Amnesty International susține într-un raport publicat recent că activiștii au fost electrocutați și biciuți. Unii dintre ei nu mai pot sta în picioare sau merge bine. Tortura a lăsat cicatrici vizibile pe corpurile acestora, iar mâinile le tremură în mod necontrolat, mai spun cei de la Amnesty, care citează trei surse separate. Una dintre activiste a încercat să-și ia viața de mai multe ori în închisoare, pentru a scăpa de tortură.

Într-o conferință de presă susținută marți, activiștii de la Amnesty au declarat că unul dintre deținuți a fost atârnat de un tavan. Iar, potrivit unei alte surse citate, una dintre femei a fost hărțuită sexual în mod repetat de bărbați mascați.

Și organizația Humans Right Watch susține că „surse informate” le-au declarat că cel puțin trei femei din acest grup de activiști au fost torturate. Femeile au fost electrocutate, biciuite, îmbrățișate și sărutate cu forța. După astfel de interogatorii, femeile s-au ales cu cicatrici vizibile pe corp. În plus, nu puteau să meargă bine, mâinile le tremurat necontrolat și aveau urme roșii și zgârieturi pe față și gât. Și sursele Humans Right Watch au dezvăluit că una dintre femei a încercat să se sinucidă de mai multe ori.

Guvernul Arabiei Saudite a respins acuzațiile, într-un comunicat remis CNN. Pe de altă parte, Amnesty susține că activiștii au fost încarcerați, în luna mai, în mod arbitrar, fără să li se aducă vreo acuzație. Aceștia se află încă în închisoarea Dhahban, din Jeddah.

Femeile ar fi fost arestate înainte ca Arabia Saudită să le dea dreptul femeilor să conducă, în 24 iunie. Acestea sunt acuzate de contacte ilegale cu țări străine.

Humas Right Watch a spus că nu va dezvălui identitățile activiștilor, de teama represaliilor împotriva lor sau a surselor care au scos la lumină abuzurile. Și Amnesty a dezvăluit că activiștii au fost amenințați de oficialii închisorii ca să nu vorbească despre torturile la care au fost supuși.

Ambele organizații pentru apărarea drepturilor omului fac apel la Arabia Saudită să-i elibereze pe activiști.

Arabia Saudită se află în centrul unui scandal internațional major după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul din Istanbul. Suspecții sunt apropiați ai prințului moștenitor Mohammed bin Salman. FBI consideră că bin Salman a fost cel care a ordonat asasinatul, scrie presa de peste Ocean.

Președintele american Donald Trump a declarat, marți, că nu va lua măsuri drastice împotriva Arabiei Saudite sau a prințului moștenitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...