Ce planuri are Rusia cu centrala nucleară de la Zaporojie. Anunțul făcut după discuțiile cu șeful AIEA

Data publicării:
Zaporozhye nuclear power plant station
Forţele ruse au ocupat centrala nucleară de la Zaporojie la începutul invaziei în Ucraina. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Aleksei Lihacev, directorul Rosatom, a anunțat că s-a ajuns la un acord cu privire la siguranţa centralei nucleare de la Zaporojie, în urma discuţiilor de la Kaliningrad dintre o delegaţie a Rosatom şi cea condusă de directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

Rusia nu are în plan să repună în funcţiune centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina, a afirmat marţi directorul companiei publice nucleare ruse Rosatom, citat de TASS, informează Agerpres.

Forţele ruse au ocupat centrala la începutul aşa-numitei operaţiuni militare speciale a Rusiei în Ucraina, acum peste doi ani, şi cele şase reactoare ale acesteia nu funcţionează în prezent, aminteşte Reuters.

Şeful Rosatom a subliniat marţi importanţa siguranţei acestui obiectiv şi a menţionat că repornirea centralei nu se află actualmente pe agendă.

Militanţii pentru mediu de la Greenpeace au atenţionat, evocând documente care ar fi fost remise AIEA de către Rosatom la jumătatea acestei luni, că Rusia intenţionează să repună în funcţiune centrala şi că acest lucru ar putea presupune o "escaladare fără precedent".

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de bombardarea centralei de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. Amândouă au dezminţit acuzaţiile în ce le priveşte.

Şeful AIEA a avertizat deja în trecut că un accident nuclear la Zaporojie ar avea consecinţe grave ecologice şi asupra sănătăţii oamenilor şi nimeni nu ar avea de câştigat.

În aprilie, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Guvernatorilor AIEA, convocată de Rusia şi Ucraina, după o serie de atacuri care au afectat unul dintre cele şase reactoare, Grossi a făcut apel la ambele ţări să se abţină de la acţiuni militare care ar pune în pericol siguranţa instalaţiei.

Centrala nucleară de la Zaporojie, care se află aproape de linia frontului, are şase reactoare VVER-1000 V-320 de concepţie sovietică, pe bază de uraniu 235 şi răcite cu apă. În prezent, reactoarele nr. 1, 2, 5 şi 6 sunt în oprire la rece, în timp ce reactorul nr. 3 este oprit pentru reparaţii, iar reactorul nr. 4 este în aşa-numita oprire la cald, potrivit administraţiei centralei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
PSD anunță că CASS la pensie se va plăti de la 4.000 lei. 789.000 pensionari vor lua mai mulți bani
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...