Ce presupune noua strategie de fabricare a vaccinurilor dezvoltată de cercetătorii chinezi. Virusul a fost blocat într-un hidrogel

Data publicării:
a doctor prepares a dose of pfizer comirnaty vaccine used to administer the COVID-19 paediatric vaccine to children aged 5 to 11 started today to protect their health and limit the advance of the virus.
O nouă strategie de fabricare a vaccinurilor, bazată pe blocarea virusurilor vii într-un hidrogel, dezvoltată de cercetătorii chinezi. Foto: Profimedia Images

O nouă strategie de fabricare a vaccinurilor a fost dezvoltată de cercetătorii chinezi, care se bazează pe blocarea virusurilor vii într-un hidrogel protector pentru a activa reacţia imunitară într-o manieră mai rapidă, sigură şi eficientă, informează agenţia de presă Xinhua, citată de Agerpres.

Ameninţarea unei noi epidemii virale a subliniat nevoia de a avea la dispoziţie vaccinuri pregătite deja pentru utilizare şi care să fie sigure şi eficiente. Însă strategiile bazate pe folosirea unor virusuri întregi, precum cele inactivate, tind să furnizeze o imunitate redusă, îngrijorări legate de siguranţă şi procese de fabricaţie mari consumatoare de timp, afectând aplicarea lor pe scară extinsă.

Cercetătorii de la Universitatea Zhejiang din oraşul Hangzhou şi cei de la Institutul de Biotehnologie din Beijing au demonstrat eficacitatea unui vaccin experimental, bazat pe virusul viu Zika de tip sălbatic, un virus ARN monocatenar transmis de ţânţari.

Ei au blocat acel virus într-un hidrogel obţinut din structura polizaharidei Chitosan, care împiedică evadarea particulelor virale prin interacţiuni electrostatice, dar permite trecerea celulelor imunitare.

Vaccinul astfel obţinut, injectat subcutanat unor grupuri de şoareci, a demonstrat că este capabil să activeze reacţiile imunitare înnăscute, ducând la imunitate umorală şi celulară şi protejându-le pe rozătoare de infecţia letală cu virusul Zika, potrivit unui studiu publicat în cel mai recent număr al revistei Nature Biomedical Engineering.

Studiul, desfăşurat pentru a dovedi validitatea noului concept medical, sugerează că tulpinile virulente ale virusurilor pot fi transformate în mod direct în vaccinuri eficiente prin captarea lor în micromedii de blocare virală, create artificial.

Cercetarea reprezintă o strategie promiţătoare pentru obţinerea unei protecţii în faţa bolilor infecţioase emergente, au precizat autorii studiului. 

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu