Ce șefi de stat sunt așteptați de Putin la Moscova, la parada de Ziua Victoriei. Cine sunt liderii europeni care și-au anunțat prezența

Data actualizării: Data publicării:
Victory Day military parade in Moscow
Vladimir Putin în tribuna oficială, la parada militară din Piața Roșie din 9 mai 2024. Foto: Profimedia Images

Kremlinul afirmă că se aşteaptă ca peste 20 de lideri naţionali să asiste la parada militară din acest an de Ziua Victoriei, pe 9 mai, când se marchează 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în al doilea război mondial, informează marţi dpa, Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

„Ne bucurăm să-i vedem pe toţi cei care sunt gata să sărbătorească această grandioasă dată alături de noi”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind importanţa evenimentului.

El a criticat retorica şefei politicii externe a UE, Kaja Kallas, care i-a avertizat pe liderii UE să nu ia parte la parada de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie de la Moscova. Într-o conferinţă de presă, luni, la reuniunea miniştrilor de externe din bloc de la Luxemburg, Kallas a explicat că o participare a liderilor europeni la parada din capitala rusă nu va fi privită ca fiind ceva minor, având în vedere războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Moscova consideră că „declaraţiile dure” ale lui Kallas sunt greşite, a spus Peskov, exprimându-şi încrederea că nu toate ţările UE acceptă acest limbaj.

Alături de preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele brazilian Lula da Silva, şi-au confirmat prezenţa la parada militară preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul armean Nikol Paşinian. Serbia și Armenia urmăresc să adere la UE.

„Am arătat clar că nu vrem ca vreun stat candidat să ia parte la evenimentele din 9 mai de la Moscova”, a insistat Kallas, potrivit Reuters.

Participarea lui Paşinian a fost reafirmată de Erevan în urma avertismentului de la Bruxelles.

„Este şi victoria noastră; 300.000 de armeni au murit pentru victorie”, a afirmat preşedintele parlamentului armean Alen Simonian, adăugând că vizita lui Paşinian la Moscova nu are legătură cu UE.

Premierul slovac Robert Fico, precum şi liderul sârb bosniac Milorad Dodik şi-au anunţat la rândul lor intenţia de a participa la parada militară de Ziua Victoriei din Piața Roși de la Moscova.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezastru pentru Elena Udrea, pe patul de spital: nu va ieși din închisoare pe 1 iulie! Avocatul ministrului...
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră pe care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Concedii de austeritate pentru primari de comune: pachete de „formare profesională” la all inclusive pe...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
7 alimente recomandate pentru reducerea colesterolului, care sunt ușor de integrat în mesele zilnice
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...