Cea mai mare reţea de traficanţi de droguri descoperită vreodată în Marea Britanie a fost destructurată

Data actualizării: Data publicării:
droguri uk

Treisprezece bărbaţi au fost arestaţi marţi în Regatul Unit în cadrul unei anchete privind cea mai vastă reţea de trafic de droguri descoperită vreodată în această ţară, valoarea narcoticelor capturate ridicându-se la câteva miliarde de lire sterline, a anunţat Agenţia Naţională pentru Combaterea Criminalităţii de la Londra (NCA), relatează Agerpres.

Bărbaţii arestaţi, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 59 de ani, sunt bănuiţi de apartenenţă la filiala britanică a unei grupări infracţionale internaţionale „bine stabilite”, care a importat din Olanda peste 50 de tone de heroină, cocaină şi canabis, în valoare de mai multe miliarde de lire sterline. Traficanții s-au folosit de societăţi-paravan olandeze şi britanice.

 

Arestările au avut loc la Londra, Manchester, Stockport, St. Helens, Warrington, Bolton, Dewsbury şi Leeds.

Un indiciu al amplorii acestei reţele de trafic de droguri l-a reprezentat interceptarea, în septembrie 2018, a trei transporturi ce conţineau 351 kilograme de cocaină, 92 kilograme de heroină, 250 kilograme de canabis şi 1,85 tone de haşiş, în valoare totală de 38 milioane de lire sterline (42,3 milioane de euro) în cazul revânzării.

NCA crede că în numeroase alte ocazii reţeaua de traficanţi a importat droguri în Regatul Unit în perioada februarie 2017-octombrie 2018, stupefiantele fiind ascunse în încărcături de legume şi sucuri transportate în containere via porturile britanice.

„Bănuim că aceşti bărbaţi erau implicaţi într-o operaţiune la scară industrială - cea mai mare descoperită vreodată în Regatul Unit -, importând tone de droguri mortale care erau distribuite unor grupări infracţionale din ţară”, a explicat Jayne Lloyd, comandant regional în cadrul NCA.

În această anchetă, patru bărbaţi şi două femei au fost deja arestaţi în aprilie în Olanda pe baza unor mandate de arestare europene. Cei şase aşteaptă extrădarea în Regatul Unit. 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...