Cearta pe ministere aduce în impas negocierile pentru un nou guvern în Austria. Ce condiții are extrema dreaptă

Data publicării:
Herbert Kickl
Foto: Herbert Kickl liderul FPO / Sursa foto: Profimedia Images

Discuțiile conduse de Partidul Libertății (FPO) de extremă dreaptă din Austria cu privire la formarea unei coaliții de guvernare par să fi ajuns aproape de colaps, miercuri, după ce partidul condus de Herbert Kickl și Partidul Popular conservator (OVP) și-au respins reciproc cerințele și au dat vina unii pe ceilalți pentru impas, scrie Reuters.

Partidul FPO, eurosceptic și prietenos cu Rusia, încearcă să conducă un guvern pentru prima dată de când a fost fondat în anii 1950 sub un lider care a fost un nazist proeminent. Partidul a ieșit primul la alegerile parlamentare din septembrie, cu aproximativ 29%, dar a fost însărcinat să formeze un guvern abia luna trecută, după ce o încercare centristă de a face acest lucru fără extrema dreaptă a eșuat. OVP este acum singurul său potențial partener de coaliție.

FPO a plănuit inițial să ajungă la un acord rapid, deoarece se suprapune cu OVP în multe probleme, în special abordând o linie dură în ceea ce privește imigrația. Dar starea de spirit s-a închins pe măsură ce a devenit clar că partidul lui Kickl făcea multe cereri care aveau să fie întotdeauna dificil sau chiar deloc posibil de acceptat pentru conservatori.

„Acest lucru arată că nu suntem înfometați de putere. Este mai mult decât corect, cu excepția cazului în care OVP dorește să guverneze singur”, a transmis Partidul Libertății într-o declarație,miercuri, subliniind o propunere de împărțire a ministerelor cu OVP.

Insistența FPO de a controla atât ministerul de finanțe, cât și ministerul de interne a reprezentat un obstacol major în negocieri, la fel ca și o listă generală de cereri, cum ar fi excepții de la sancțiuni împotriva Rusiei sau contestarea hotărârilor instanțelor Uniunii Europene.

OVP a publicat propria sugestie asupra ministerelor pe care FPO a respins-o rapid. De asemenea, a mai spus că extrema dreaptă nu a adresat cererii de garantare a chestiunilor fundamentale, cum ar fi statul de drept, absența influenței ruse și Austria ca „partener de încredere al Uniunii Europene”.

FPO a răspuns că acele principii includ puncte pe care liderii partidelor trebuie să le discute, dar „OVP a refuzat să aibă această discuție pentru că dorea ca problema ministerelor să fie rezolvată în mod concludent mai întâi”.

O astfel de ceartă publică este ceva ce părțile au convenit să nu facă. Înainte de negocieri căzuseră de acord să nu spună care este situația negocierilor. Aceasta sugerează că nu mai sunt capabili să țină astfel de discuții în spatele ușilor închise sau că ar putea fi mai preocupați de percepția publicului, au spus analiștii.

În cazul în care negocierile eșuează, fie o încercare centristă de a forma un guvern va fi reînviată, fie Austria se va îndrepta către alegeri anticipate, cu sondaje care sugerează că avansul FPO asupra altor partide va crește.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
CSM anunță „nucleara" pe pensiile speciale. Refuză tăierile de 10.000 lei. Dan și Bolojan, la zid
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”