Cel care a propus federalizarea Rep. Moldova a fost primit de Maia Sandu: Rusia e interesată de distrugerea muniţiilor din Transnistria

Data actualizării: Data publicării:
232245471_1647527215455891_2759713088099575693_n
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit pe șeful-adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak, într-o scurtă vizită de lucru. Foto: Maia Sandu/ Facebook

Şeful-adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, Dmitri Kozak, autorul unui memorandum în 2003 de federalizare a Republicii Moldova, a făcut o vizită de lucru, miercuri, la Chişinău, unde a discutat cu președintele Maia Sandu și noul guvern. Despre soluţionarea conflictului transnistrean, Dmitri Kozak a declarat că ''este o problemă internă a Moldovei''. Totodată, emisarul lui Vladimir Putin a afirmat că Rusia este “interesată” de distrugerea muniţiilor care au depăşit termenul de exploatare de la depozitul transnistrean din Cobasna, considerat un pericol foarte mare pentru regiune în cazul unei explozii. Depozitele sunt și motivul pentru care Rusia menține Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) în regiunea separatistă, cu misiunea la vedere de a le păzi.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, după întâlnirea avută miercuri seara cu şeful adjunct al administraţiei preşedintelui rus, Dmitri Kozak, care s-a aflat într-o scurtă vizită de lucru la Chişinău, că a reiterat poziţia autorităţilor moldovene ''în vederea relansării unui dialog pragmatic şi constructiv între cele două ţări, care să fie în interesul cetăţenilor Republicii Moldova'', relatează media de peste Prut.

''Am discutat mai multe subiecte importante de pe agenda bilaterală, inclusiv problema exporturilor produselor agricole moldoveneşti pe piaţa rusă şi noul contract de livrare a gazelor naturale pentru ţara noastră'', a comunicat Maia Sandu pe pagina sa oficială de Facebook, precizând că la discuţiile sale cu Dmitri Kozak au asistat ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu, prim-vicepremier, ministrul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, prim-vicepremier, alţi membri ai noului cabinet de la Chişinău.

În privinţa reglementării conflictului transnistrean, Maia Sandu a spus că a reconfirmat ''poziţia Republicii Moldova privind relansarea procesului de reglementare exclusiv pe cale paşnică, folosind instrumente politice şi diplomatice, în cadrul de negocieri existent, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre în cadrul hotarelor ei internaţional recunoscute''.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Kozak: Rusia e dispusă să ajute Rep. Moldova, dar nu în detrimentul intereselor sale naţionale

Totodată, Maia Sandu a spus că a apreciat deschiderea părţii ruse, fapt care poate contribui la consolidarea dialogului între cele două părţi, conform Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În declaraţii făcute jurnaliştilor de la Chişinău, după discuţiile care au durat peste două ore cu Maia Sandu şi cu înalţi responsabili ai guvernului acesteia, Dmitri Kozak a afirmat că ''Federaţia Rusă este dispusă să ajute Republica Moldova, dar nu în detrimentul intereselor sale naţionale'', potrivit Ziarului Naţional din Chişinău.

Totodată, el a remarcat că ''sunt oportunităţi foarte mari pentru a se ajunge la nişte rezultate concrete''.

''Noi ne aşteptăm la un dialog constructiv, să fie respectate interesele noastre .... Actuala conducere de la Chişinău înţelege acest lucru şi noi suntem obligaţi să înţelegem. Noi ne dorim să fie înţelese şi interesele noastre naţionale'', a insistat Kozak, citat de Ziarul Naţional.

Evocând soluţionarea conflictului transnistrean, Dmitri Kozak a declarat că ''este o problemă internă a Moldovei''.

''Este problema voastră internă. Republica Moldova şi Transnistria trebuie să ajungă la un acord. Suntem gata să acordăm asistenţă, dar Rusia nu va avansa propriile ei condiţii. Aceasta nu ţine de competenţa noastră, este o chestiune internă, care trebuie rezolvată, de asemenea, pe plan intern'', a declarat Kozak în faţa jurnaliştilor moldoveni, potrivit agenţiei de presă Infotag.

''Aşa că nu rămâne decât să ajungeţi la o înţelegere'', a adăugat Kozak, autorul în 2003 al unui memorandum care prevedea federalizarea Republicii Moldova, proiect ce a fost respins de preşedintele moldovean de la acea vreme Vladimir Voronin.

În acelaşi timp, Kozak a spus că ''Federaţia Rusă este interesată de distrugerea muniţiilor care au depăşit termenul de exploatare de la depozitul din Cobasna''.

''Ni s-a cerut să contribuim la soluţionarea conflictului transnistrean şi la distrugerea muniţiilor expirate din depozitele din Transnistria. Rusia este, de asemenea, interesată de distrugerea lor'', a spus Dmitri Kozak, citat de Infotag.

După alegerea în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că Rusia trebuie să-şi retragă din Transnistria muniţiile şi trupele din cadrul Grupului Operativ (GOTR), creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria, iar misiunea de pacificare trebuie transformată în una civilă sub egida OSCE.

În perioada sovietică, depozitul de la Cobasna era cunoscut ca depozitul nr. 1411 de muniţii de artilerie, reprezentând arsenalul strategic al Districtului militar Sud-Vest al URSS. Dar cea mai mare parte a muniţiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta Republică Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia şi alte ţări din fostul Pact de la Varşovia. Conform cifrelor oficiale, aici ar fi stocate în prezent peste 20.000 de tone de arme şi muniţii.

Citește și: Vladimir Putin a anunțat în ce condiții va retrage trupele din Transnistria

Un fost ministru al Apărării din Republica Moldova, generalul Vitalie Marinuţa, atrăgea atenţia, în 2015, asupa pericolului pe care îl reprezintă acest depozit pentru siguranţa întregii regiuni, precizând că muniţia ar putea fi folosită şi în scopuri teroriste.

În cazul în care depozitul ar exploda, susţinea Marinuţa, puterea deflagraţiei ar fi echivalentă cu cea a unei bombe atomice de 10 tone.

Emisarul preşedintelui rus la Chişinău a mai spus că Maia Sandu l-a asigurat că în toamnă nu va exista niciun fel de blocadă în privinţa Transnistriei din partea Republicii Moldova şi Ucrainei, când vor intra în vigoare restricţiile pentru autovehiculele din regiunea transnistreană care nu deţin numere neutre şi călătoresc în străinătate.

Ucraina a anunţat anterior că, de la 1 septembrie, va admite în traficul rutier internaţional doar automobilele din regiunea transnistreană care deţin plăcuţe de înmatriculare neutre.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri