Cel mai mare apel de ajutor umanitar din istorie pentru o țară. ONU: Fără această finanțare, nu va exista viitor, va fi doar suferință

Data publicării:
copii mergand in zapada in afganistan
ONU a lansat cel mai mare apel de ajutor umanitar din istorie, pentru a evita catastrofa umanitară din Afganistan. FOTO: news.un.org

ONU a lansat cel mai mare apel de ajutor umanitar din istorie, în scopul de a strânge 4,4 miliarde de dolari, bani necesari pentru a evita catastrofa umanitară din Afganistan.

Într-un discurs la Geneva, șeful Departamentului pentru Afaceri Umanitare și Ajutor de Urgență al ONU, Martin Griffiths, a spus că acești bani sunt necesari pentru a ajuta în mod direct populația, nu pentru a ajunge la autorități.

„Lansăm un apel de 4,4 miliarde de dolari pentru Afganistan, pentru 2022. Acesta este cel mai mare apel lansat vreodată pentru o singură țară pentru asistență umanitară, a spus Griffiths.

Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a cerut 623 de milioane de dolari, pentru a sprijini refugiații și comunitățile din cinci țări vecine Afganistanului.

Dimensiunea nevoilor este deja enormă, au subliniat oficialii ONU. Aceștia au mai avertizat că, dacă nu se iau măsuri suficiente pentru a sprijini planurile de răspuns din Afganistan și cele regionale, anul viitor vor solicita 10 miliarde de dolari.

Fără această finanțare, nu va exista viitor, va fi doar suferință, a mai spus Martin Griffiths.

El a subliniat că banii vor ajunge direct în buzunarele „asistentelor și oficialilor din domeniul sănătății” pentru ca aceste servicii să poată continua, nu ca sprijin pentru structurile de stat.

Agențiile de ajutor ale ONU descriu situația dificilă a Afganistanului drept una dintre crizele umanitare cu cea mai rapidă creștere din lume.

Jumătate din populație se confruntă acum cu foamete acută, peste nouă milioane de persoane au fost strămutate și milioane de copii nu au școală.

Un milion de copii se confruntă acum cu malnutriție acută severă

Întrebat ce s-ar întâmpla în lipsa acestui ajutor, reprezentantul ONU și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că un milion de copii se confruntă acum cu pericolul malnutriției acute severe: „Un milion de copii – cifrele sunt atât de greu de înțeles când au această dimensiune – dar un milion de copii riscă să sufere de acest tip de malnutriție, dacă aceste lucruri se întâmplă este șocant.”

„Agențiile umanitare din Afganistan pot funcționa numai dacă există numerar în economie care poate fi folosit pentru a plăti oficiali, salarii, costuri, combustibil și așa mai departe. În primul rând este o problemă umanitară, nu este doar o problemă economică mai mare.”, a spus Filippo Grandi.

„Mesajul meu este urgent: nu închideți ușa poporului din Afganistan. Ajutați-ne să oprim foametea, bolile, malnutriția și, în cele din urmă, moartea pe scară largă, sprijinind planurile umanitare pe care le lansăm astăzi.”, a adăugat el.

Nimeni nu ar trebui să uite că există o dimensiune regională a acestei crize, reprezentată de refugiații afgani mai ales în Pakistan și Iran, care au găzduit afgani de mai bine de 40 de ani, dar și state din Asia Centrală.”, a mai spus Grandi.

De la preluarea puterii de către talibani, din august anul trecut, drepturile femeilor și fetelor au continuat să fie încălcate și restricționate, în timp ce fermierii și păstorii se luptă cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii, iar economia este în cădere liberă, se mai arată în apelul ONU.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost fotografiat Călin Georgescu după vizita la Broșteni. A uitat complet de dramele românilor, s-a...
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Mariah Carey, despre căsnicia cu actualul soț al Thaliei: „Uneori sunt furioasă, mi-am promis că nu voi mai...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Harrison Ford, fericit că Hollywoodul angajează „tipi în vârstă”, pentru că nu vrea să se pensioneze vreodată
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...