Video&Foto Cel mai mare lac sărat din emisfera vestică rămâne fără apă. Sunt locuri în care poți merge cu bicicleta pe fundul lacului

Data actualizării: Data publicării:
Great Salt Lake, cel mai mare lac sărat din emisfera vestică, rămâne fără apă.
Great Salt Lake, cel mai mare lac sărat din emisfera vestică, rămâne fără apă. Foto: Profimedia

Cel mai mare lac cu apă sărată din emisfera vestică, Great Salt Lake din statul american Utah, a atins luna aceasta cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, iar experții spun că micșorarea lui ar putea avea consecințe dezastruoase pentru mediu, economie și oamenii din nordul statului, relatează BBC.

Great Salt Lake, cel mai mare lac sărat din emisfera vestică, rămâne fără apă. Foto: Profimedia
Great Salt Lake, cel mai mare lac sărat din emisfera vestică, rămâne fără apă. Foto: Profimedia

„Când m-am mutat aici, acum 20 de ani, zona asta era sub apă”, spune cercetătorul Kevin Perry, care merge cu bicicleta pe fundul secat al lacului.

De ani de zile, apa care ar fi trebuit să ajungă în lac a fost deviată pentru consumul uman, industrie și agricultură. Acest lucru, împreună cu seceta severă din ultimii ani, exacerbată de schimbările climatice, au micșorat tot mai mult nivelul lacului.

În luna iulie, suprafața lacului a ajuns la cel mai scăzut nivel de la începutul măsurătorilor, în 1847, potrivit U.S. Geological Survey. Și se așteaptă să scadă în continuare până în toamnă sau la începutul iernii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lacul conține ceva mai mult de un sfert din volumul de apă înregistrat în punctul culminant din 1987, a mai spus USGS, potrivit Reuters.

Straturile de pământ care erau anterior sub apă s-au transformat în nori de praf amestecați cu calciu, sulf și arsen, un element natural legat de cancer și malformații congenitale. Albia expusă a lacului este, de asemenea, contaminată cu reziduuri de cupru și argint, din minerit.

„Dacă respiri acest praf pe o perioadă lungă de timp, cum ar fi zeci de ani, atunci poate duce la creșterea diferitelor tipuri de cancer, cum ar fi cancerul pulmonar, cancerul vezicii urinare, bolile cardiovasculare, diabetul și altele”, a spus cercetătorul Kevin Perry, de la Universitatea din Utah.

Deja, metropola din apropiere, Salt Lake City, este afectată de furtuni de praf despre care experții se tem că s-ar putea agrava.

„Să salvăm Marele Lac Sărat, pentru a nu ne transforma în Dust Lake City (Orașul lacului prăfuit), înseamnă să luăm decizia conștientă că lacul este valoros și că trebuie să punem apă în el”, a adăugat Perry.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...