Cel puţin 10 copii au murit în Pakistan după scufundarea ambarcaţiunii în care se aflau

Data publicării:
copil pakistan
Cel puţin 10 copii au murit în Pakistan după scufundarea ambarcaţiunii în care se aflau. Foto: Profimedia

Zece copii au murit duminică după ce ambarcaţiunea lor, care se deplasa pe un lac în nord-vestul Pakistanului, s-a scufundat, a anunţat un ofiţer de poliţie local.

Victimele găsite în lacul Tanda Dam, situat în provincia Khyber Pakhtunkhwa, aveau între 7 şi 14 ani, potrivit poliţistului Mir Rauf, citat de Agerpres. El a precizat că o operaţiune de salvare este în curs.

Ofiţerul a adăugat că unsprezece copii au fost salvaţi, însă şase sunt în stare gravă. Ambarcaţiunea transporta între 25 şi 30 de elevi ai unei şcoli coranice aflaţi într-o excursie.

Astfel de naufragii cu multe victime sunt frecvente în Pakistan, unde nave în stare proastă şi supraîncărcate ajung să-şi piardă echilibrul, provocând căderea pasagerilor.

Numeroşi pakistanezi nu ştiu să înoate, în special femeile, descurajate de moravurile conservatoare ale ţării.

În iulie, optsprezece femei au murit înecate după ce nava lor s-a scufundat pe fluviul Indus, în provincia Punjab. Pasagerii sărbătoreau o căsătorie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget