Cel puţin 110 prizonieri de război ucraineni au fost executaţi de militarii ruși, afirmă Kievul

Data publicării:
prizonieri ucraineni intr-un autobuz
Prizonieri ucraineni. Foto: Profimedia

Cel puţin 110 prizonieri de război ucraineni au fost executaţi în timp ce se aflau în captivitate în Rusia de la începutul invaziei, a anunţat miercuri un reprezentant al Parchetului General al Ucrainei, Iuri Belousov, citat de EFE.

„În total, peste 110 dintre soldaţii noştri au fost executaţi în centre de detenţie după ce au fost capturaţi. Printre ei sunt şi cei din Olenivka”, a afirmat Belousov într-un interviu acordat agenţiei ucrainene de stat Ukrinform, referindu-se la centrul de detenţie din Doneţkul ocupat, unde cel puţin 53 de soldaţi au fost ucişi în mai multe explozii în iulie 2022.

Investigarea acestor cazuri, potrivit lui, este complicată de lipsa accesului la locul faptei şi, în unele cazuri, la corpurile victimelor.

Cu toate acestea, diverse tehnologii ajută Ucraina să documenteze pe cât posibil ceea ce s-a întâmplat, chiar şi fără acces fizic, a explicat el, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, măsurile de tortură aplicate prizonierilor de război ucraineni în peste 200 de centre de detenţie din Rusia au un caracter sistematic, ceea ce demonstrează că tortura este „parte integrantă” a politicii de stat ruse, a subliniat Belousov.

În momentul de faţă, anchetatorii ucraineni încearcă să stabilească unde este răspândită pe larg această practică.

„Avem o unitate separată care se concentrează pe acest gen de probleme. Este doar o chestiune de timp până când aceşti oameni vor cădea în mâinile noastre”, a declarat Belousov, referindu-se la autorii faptelor respective.

În acelaşi timp, autorităţile ucrainene investighează moartea altor 62 de soldaţi care ar fi fost executaţi de forţele ruse în timp ce încercau să se predea.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
David Popovici și Pan Zhanle, fotografiați de iubita înotătorului român: "Nu există destule complimente...
Pro FM
Ultimul drum al lui Ozzy Osbourne și o familie dărâmată de durere. Lacrimi, flori și aplauze pe străzile din...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Apărătorii ucraineni reinventează tactici romane anticavalerie pentru a obține un raport devastator de 66 la...
Newsweek
Șantaj la Bolojan după tăierea pensiilor speciale cu mii de lei. 1.000 magistrați ar demisiona
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Tom Cruise și Ana de Armas nu se mai ascund. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână în Vermont