Cel puțin 13 militari ruși au fost uciși în revolta declanșată de Prigojin. Mercenarii au doborât șase elicoptere și un avion

Data actualizării: Data publicării:
Militari pe un tanc
Militari Wagner în Rostov pe Don. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 13 militari ruşi au fost ucişi în operaţiunile desfăşurate de armata rusă împotriva rebeliunii grupării de mercenari Wagner, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres. 

Potrivit unor bloggeri militari ruşi, numărul militarilor ruşi ucişi ar putea fi chiar mai mare de 20. Ei precizează că şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova. Autorităţile ruse nu au confirmat deocamdată vreun bilanţ al victimelor.

Printre elicopterele doborâte se numără trei aparate MI-8, folosite în operaţiuni de război electronic şi care oricum erau puţine pe frontul din Ucraina, notează popularul blog militar rus Rybar.

Conform aceleiaşi surse, un avion de transport Il-18 al armatei ruse şi care avea la bord un post de comandă de asemenea s-a prăbuşit, toţi militarii din avion pierzându-şi viaţa.

Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat el însuşi la începutul rebeliunii că luptătorii săi au doborât un elicopter al armatei ruse. El a pornit cu gruparea sa de mercenari un „Marş al Dreptăţii” către Moscova, cu scopul de a înlocui conducerea militară rusă, pe care o acuză pentru eşecurile armatei ruse în războiul din Ucraina, şi a ajuns sâmbătă la câteva sute de kilometri de capitală.

Criza ce ameninţa puterea preşedintelui Vladimir Putin a fost în final dezamorsată printr-un acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, ce prevede că Rusia va renunţa la acuzaţiile penale împotriva lui Prigojin şi a luptătorilor participanţi la rebeliune, dar liderul Wagner va pleca în Belarus.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...