Cel puțin 3.500 de soldați ucraineni sunt prizonieri de război în Rusia

Data publicării:
soldati ucraineni pe front
Peste 3.500 de soldaţi ucraineni care au fost capturaţi de trupele ruse sunt în prezent prizonieri de război. FOTO: Profimedia Images

Peste 3.500 de soldaţi ucraineni care au fost capturaţi de trupele ruse sunt în prezent prizonieri de război, a anunţat vineri Ministerul ucrainean al Reintegrării, citat de agenţia DPA, citată de Agerpres.

În total, peste 4.300 de ucraineni au fost confirmaţi ca fiind prizonieri de război în Rusia, printre aceştia numărându-se şi mai mult de 760 de civili. Rudele lor primesc sprijin financiar din partea statului ucrainean.

De partea sa, Rusia afirmă că peste 500 de soldaţi ruşi sunt prizonieri de război în Ucraina.

Autorităţile de la Kiev au creat o închisoare pentru prizonierii de război ruşi, o a doua închisoare de acest fel fiind în curs de pregătire în partea de vest a Ucrainei. Cele două închisori au împreună o capacitate de aproximativ 900 de persoane.

Potrivit comisarului ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubinez, circa 2.600 de soldaţi ucraineni şi civili luaţi de Rusia prizonieri de război au fost predaţi Kievului în schimburile de prizonieri efectuate între Rusia şi Ucraina de la începutul războiului declanşat prin invazia rusă din februarie anul trecut. Nu este însă cunoscut numărul prizonierilor ruşi pe care Moscova i-a primit în aceste schimburi.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...