Cele mai căutate crochete de vită din Japonia. Cine le comandă acum trebuie să aștepte livrarea 30 de ani

Data publicării:
crochete de vita
Cele mai căutate crochete de vită din Japonia. Cine le comandă acum trebuie să aștepte livrarea 30 de ani. Foto: Profimedia

Cei care comandă o cutie de crochete de vită Kobe congelate de la Asahiya, o măcelărie din orașul japonez Takasago, o vor primi abia peste 30 de ani. Produsul e atât de popular, încât lista de așteptare a ajuns la 3 decenii, relatează CNN.

Fondată în 1926, Asahiya a vândut produse din carne din prefectura Hyogo - inclusiv carnea de vită Kobe - timp de zeci de ani. A adăugat crochetele de vită după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar abia la începutul anilor 2000, aceste crochete cu cartofi și carne de vită au devenit o senzație pe internet, rezultând în lista de așteptare ridicol de lungă cu care se confruntă acum cumpărătorii.

Foarte râvnitele „Crochete extreme” sunt unul dintre cele patru tipuri de crochete de vită Kobe disponibile la Asahiya. Cei care nu vor să aștepte 30 de ani pot comanda Crochetele de vită Premier Kobe, la care lista de așteptare e de „doar” 4 ani.

„Am început să ne vindem produsele online în 1999. În acel moment, am oferit Crochete Extreme ca eșantion”, explică Shigeru Nitta, proprietarul companiei.

Nitta a vizitat fermele din zonă și licitațiile de carne de vită cu tatăl său încă de când era mic. A preluat magazinul de la tatăl său în 1994, când avea 30 de ani. După ce a experimentat cu comerțul electronic timp de câțiva ani, și-a dat seama că clienții ezitau să plătească online o sumă mare pentru carnea de vită premium.

Atunci a luat o decizie îndrăzneață: a vândut crochetele la un preț mult mai mic decât costul cărnii.

Am făcut crochete gustoase și la prețuri accesibile, ca o strategie pentru a-i face pe clienți să se bucure de crochete și apoi, poate, să cumpere carnea noastră de vită Kobe”, explică Nitta.

Pentru a limita pierderea financiară, Asahiya a făcut la început doar 200 de crochete pe săptămână, în propria sa bucătărie.

Până la urmă, ideea sa a avut succes, iar crochetele au devenit faimoase și toată lumea voia să le cumpere.

Am încetat să le mai vindem în 2016, pentru că lista de așteptare era de peste 14 ani. Ne gândeam să oprim comenzile, dar am primit multe apeluri prin care ni se cerea să le vindem în continuare”, spune Nitta.

A reluat vânzarea crochetelor în 2017, a crescut ușor prețurile și a început să facă 200 de crochete pe zi, în loc de 200 pe săptămână. Nitta spune că nu vrea să angajeze oameni și să facă mai multe chochete, pentru că le vinde la un preț mult mai mic decât al cărnii și nu vrea să piardă și mai mulți bani.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...