„Cele mai corupte alegeri din istoria Rusiei”. Ce spune o organizație de monitorizare a votului despre victoria lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
alegeri rusia
Foto: Profimedia Images

O organizație independentă de monitorizare a votului din Rusia a declarat, luni, că alegerile prezidențiale câștigate de Vladimir Putin cu aproape 90% din voturi au fost cele mai frauduloase și corupte din istoria țării, relatează The Guardian

Organizația Golos (Vocea) susține că cele trei zile de alegeri care s-au încheiat duminică nu pot fi considerate autentice deoarece „campania s-a desfășurat deși articole fundamentale ale Constituției ruse, care garantează drepturile și libertățile politice, nu erau în realitate în vigoare”.

„Niciodată nu am mai văzut o campanie prezidențială care să fie atât de departe de standardele constituționale”, a afirmat grupul într-o declarație.

Fondat în 2000, Golos este singurul organism de supraveghere electorală din Rusia independent de autorități. Catalogat drept „agent străin” în 2013, i s-a interzis să trimită observatori la secțiile de votare. Unul dintre liderii săi, Grigori Melkonyants, se află în închisoare în așteptarea procesului pentru ceea ce Golos consideră a fi acuzații politice.

Guvernul a susținut că prezența la vot a fost cea mai mare din istorie, de 74% din electorat. Precedentul cel mai mare rezultat al lui Putin a fost înregistrat în 2018, când a pretins că a obținut 76,7% din voturi cu o prezență la vot de 67,5%.

Votul a avut loc și în părțile Ucrainei ocupate de Rusia: Zaporojie, Herson, Donețk, Lugansk și Crimeea.

Putin nu s-a confruntat cu o competiție semnificativă după ce autoritățile au exclus doi candidați care și-au exprimat opoziția față de războiul din Ucraina.

Alți trei politicieni care au participat la alegeri nu au contestat în mod direct autoritatea lui Putin, iar participarea lor a fost menită să adauge un aer de legitimitate cursei.

Vladimir Putin a fost reales preşedinte cu 87,28% din voturi, potrivit rezultatelor definitive publicate de Comisia electorală după numărarea tuturor voturilor exprimate în secţiile din Rusia, relatează Reuters şi AFP.

La rezultatele din Rusia se vor adăuga şi buletinele de vot care provin din străinătate.

Iniţial, potrivit primelor exit-poll-uri de duminică seară, Putin a fost creditat cu cel puţin 87% din voturi.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...